
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1
Pugilistul, care a fost legitimat la Clubului Sportiv Dinamo, a participat la Jocurile Olimpice, ediția din anul 2000, desfășurată la Sydney. După ce s-a retras din activitate a lucrat ca polițist în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
De asemenea, fostul pugilist avea în palmares și o medalie de bronz la Campionatele Europene.
Fostul boxer Marian Velicu a murit la doar 47 de ani, răpus de o boală incurabilă
Vestea morții pugilistului dinamovist a apărut pe siteurile de comunicare ale CS Dinamo.
“Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului pugilist Marian Velicu. În vârstă de numai 47 de ani, acesta s-a stins în urma unei boli necruţătoare.Component al secţiei de box de la Dinamo, Marian Velicu a fost vicecampion mondial şi medaliat cu bronz la Campionatele Europene, la categoria 48 kg”, a fost mesajul transmis de oficialii dinamoviștilor.
Federația Română de Box a anunțat și ea trecerea în neființă a fostului campion: „În urma unei boli necruțătoare, s-a stins din viață fostul boxer Marian Velicu, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la Campionatele Europene, la categoria 48 kg.
De asemenea, Marian Velicu a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Etichete: box , vicecampion , marian velicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Alaves 6-1. Catalanii au făcut show și au revenit pe primul loc: Raphinha, Yamal, Fermin, Gordon
Barcelona – Alaves, transmis în direct la Digi Sport 2, în etapa a 11-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan – Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Inter a suferit primul eșec al sezonului din Serie A, chiar în marele derby...
De admin

You must be logged in to post a comment Login