Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Atacantul român care a ajuns în MLS în acest an, Louis Munteanu, a reuşit să se impună şi să-şi arate valoarea în scurtul timp pe care l-a petrecut până acum la gruparea americană. Luat de DC United în luna ianuarie, pentru 6 milioane de euro, de la CFR Cluj, jucătorul român este titular şi om important pentru formaţia sa.
Acum, după o serie de partide în care a avut evoluţii bune, fanii au luat cuvântul şi au votat ce jucător a fost cel mai bun în luna august pentru DC United.
Louis Munteanu, cel mai bun jucător de la DC United în luna august
Românul a jucat în 5 partide în ultima lună, a marcat un gol şi a dat o pasă decisivă. Astfel, conform voturilor exprimate de suporteri, Louis Munteanu a fost cel mai bun jucător de la DC United în luna august, iar asta nu poate să fie decât o veste bună pentru Gică Hagi. România urmează să joace 4 meciuri în decurs de două săptămâni în Nations League, iar rezultatele pot să fie foarte importante.
Să nu uităm că precedenta campanie din Nations League a adus o grupă câştigată de România, performanţă ce a oferit şansa tricolorilor de a evolua în barajul de calificare pentru Cupa Mondială, pierdut însă, din păcate, în compania Turciei. Dacă izbuteşte rezultatele bune şi câştigă grupa, de data aceasta în a doua ligă valorică, atunci tricolorii pot avea şansa de a fi siguri de un loc de baraj pentru Campionatul European.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAC Milan i-a găsit înlocuitor lui Luka Modric: 100.000.000 de euro!
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOlimpiu Moruțan a spus care e obiectivul Rapidului, după ce a dat 3 pase decisive în 4-3 „U” Cluj
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOnea a spus a cui e victoria, după ce a decis „thriller-ul” U Cluj – Rapid 3-4: „În primul rând”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă ”nebunia” din ”U” Cluj – Rapid, Daniel Pancu a spus cine crede că va câștiga titlul: ”E mult prea puternică”
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login