Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
FCSB aşteaptă să bifeze transferul lui Denis Drăguş, de la Trabzonspor, asta după ce atacantul român a discutat în mai multe rânduri cu Gigi Becali şi se pare că ar fi de acord cu revenirea în Liga 1.
Totuşi, formaţia bucureşteană nu are o misiune uşoară, asta pentru că atacantul crescut la Academia Hagi ar mai avea propuneri şi din alte părţi, iar asta îl pune pe gânduri cu privire la viitoarea destinaţie.
Denis Drăguş nu face parte din planurile celor de la Trabzonspor
Jurnaliştii din Turcia au vorbit despre ultimele întâmplări de la Trabzonspor, acolo unde Drăguş a fost inclus în pregătiri, însă cu toate acestea nu este considerat ca fiind parte din lotul grupării ce va fi înregistrat pentru noua stagiune. Există chiar negocieri active pentru rezilierea contractului fotbalistului român.
”Deși au participat la ședințele de pregătire din Trabzon, John Lundstram și Denis Drăguș, care nu fac parte din planurile echipei pentru noul sezon, nu vor face parte din lotul care va pleca în cantonamentul din Austria. S-a aflat că sunt în desfășurare negocieri pentru rezilierea contractelor celor doi fotbaliști, care încă nu au ajuns la un acord cu niciun club”, au notat jurnaliştii turci de la Sabah.
Ce a spus Gigi Becali despre transferul lui Denis Drăguş
Întrebat care mai sunt ultimele noutăţi cu privire la transferul lui Denis Drăguş, Gigi Becali a răspuns sincer şi a dat cărţile pe faţă. Se pare că jucătorul i-a spus omului de afaceri că vrea să vină la FCSB, însă momentan mai are de rezolvat problema cu contractul de la Trabzonspor.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăU Cluj – Oţelul 3-0. Clujenii lui Cristiano Bergodi, primul succes după trei înfrângeri la rând
Min. 1: A început partida de pe Cluj Arena. Echipele de start: U Cluj...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNations League devine istorie în actuala formă! UEFA vrea să treacă la un sistem ca în Champions League
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Comitetul Executiv al UEFA...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurprize în echipa de start a FCSB-ului! Un jucător debutează în tricoul echipei lui Becali. Ce se întâmplă cu Drăguş
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ronny Labonne (29 de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB – Petrolul, ora 21:00 (LIVE TEXT). Echipele de start: Drăguş, rezervă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Confruntarea dintre FCSB şi...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login