Connect with us

Alte Sporturi

Veste bună pentru Real Madrid! Jucătorul care era OUT până la finalul anului poate reveni mai devreme

  • admin

  • Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1

  • Nations League: Israel – Franța, joi, 21:45, DGS 2

Victoria madrilenilor a fost “plătită scump”, după accidentarările lui Daniel Carvajal (32 de ani), repectiv Vinicius Junior (24 de ani).

Brahim Diaz, prevăzut OUT până în 2025, poate reveni mai devreme

O altă accidentare cu care s-a confruntat Carlo Ancelotti (65 de ani) în acest sezon este cea a lui Brahim Diaz (25 de ani).

Mijlocașul ofensiv s-a accidentat în luna septembrie, în partida cu Real Sociedad, scor 2-0, după ce a suferit o ruptură musculară, iar oficialii madrileni au transmis atunci că acesta va fi indisponibil timp de 3 luni.

Brahim Diaz a revenit la antrenamentele Realului și se pare că acesta se poate întoarce pe teren mult mai repede, cel mai probail în trei săptămâni, anunță cei de la Madrid Zone, într-o postare pe pagina lor de X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

  • Brahim Diaz este cotat la 40 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
  • Brahim Diaz a marcat un gol și a oferit un assist, în cele 5 etape din La Liga, în care a evoluat.

Carlo Ancelotti, după accidentarea gravă suferită de Dani Carvajal: ”Este un jucător foarte, foarte important pentru noi, fundamental din punct de vedere al experienței, seriozității și profesionalismului lui”

Carvajal a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior la nivelul genunchiului drept, una dintre cele mai grave accidentări din fotbal. La finalul partidei, Carlo Ancelotti a transmis cât de important este Carvajal pentru întreaga echipă și a enumerat mai multe motive.

De asemenea, antrenorul lui Real Madrid a fost întrebat dacă ia în calcul ca în perioada de mercato din iarnă să transfere un nou fundaș dreapta. 

”Toți suntem triștiț și îngrijorați la fel ca și Dani. Este un jucător foarte, foarte important pentru noi, fundamental din punct de vedere al experienței, seriozității, profesionalismului lui. O să așteptăm.

Nu este ziua în care să vorbim despre posibile transferuri. Avem mare încredere în Lucas și dacă îl pierde și pe el, vom căuta pe cineva din lot care să facă treaba asta.”, a spus Carlo Ancelotti.

VIDEO cu accidentarea lui Daniel Carvajal

Etichete: real madrid , accidentari real madrid , brahim diaz


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide