Andres Iniesta a fost copleşit de emoţii, la conferinţa de retragere. Fostul star al Barcelonei a început să plângă pe scenă, în aplauzele celor prezenţi.
Andres Iniesta a decis să se retragă din fotbal, la vârsta de 40 de ani. Ibericul a pus capăt unei cariere impresionante, în care a reuşit să câştige, printre altele, patru trofee Champions League, două trofee EURO şi o Cupă Mondială.
Andres Iniesta, copleşit de emoţii la conferinţa de retragere
Andres Iniesta a fost vizibil emoţionat, la conferinţa de presă susţinută astăzi. Fostul mijlocaş al Barcelonei şi al naţionalei Spaniei a transmis însă că lacrimile sale nu sunt de tristeţe, ci sunt ale unui om care a reuşit să-şi îndeplinească toate visurile.
Totodată, Iniesta a dezvăluit că îşi doreşte să devină antrenor, după ce a agăţat ghetele în cui. Acesta a început deja cursurile şi speră să obţină rezultate mari şi de pe bancă.
„Nu m-am gândit că ziua asta va veni. Nu sunt lacrimi de tristeţe, sunt lacrimile cuiva care a reuşit să-şi îndeplinească visurile. Sunt lacrimile băiatului din Fuentealvilla care avea un vis, să devină fotbalist, şi a reuşit asta, după multă muncă.
Fotbalul s-a terminat în acest moment pentru mine, dar voi continua cumva. Nu pot sta departe de fotbal, a reprezentat totul în viaţa mea şi va continua să fie aşa. Lucrăm deja la diferite proiecte. Am motivaţia de a continua să mă antrenez. Am început şi cursurile de antrenor. Sper să fac o treabă bună, dar nu alergând după minge, ci stând de partea cealaltă.
Dacă aş putea să rezum totul la un cuvânt acela ar fi mândrie. Mândru că am luptat până în ultima zi. Restul e istorie: titluri, înfrângeri, momente dificile…dar mândrie, pentru că nu am renunţat niciodată, şi asta mă face fericit.
E păcat, pentru că mi-aş fi dorit să joc până la 90 de ani, dar într-un final mi-am îndeplinit visul de a fi fotbalist”, a declarat Andres Iniesta, conform marca.com.
Lionel Messi a reacționat, după ce Andres Iniesta și-a anunțat retragerea din fotbal
Lionel Messi a reacționat, după ce Andres Iniesta și-a anunțat retragerea din fotbal. Superstarul de la Inter Miami a transmis un mesaj superb, pentru fostul coleg de la FC Barcelona.
La Barcelona, Lionel Messi și Andres Iniesta au fost colegi în perioada 2005-2018.
„Unul dintre coechipierii cu cea mai mare magie și unul dintre cei cu care mi-a plăcut cel mai mult să joc. Balonului îi va fi dor de tine, la fel și nouă.
Îți doresc totdeauna binele, ești un fenomen”, a spus Lionel Messi, citat de Fabrizio Romano.
Iniesta a atins cea mai mare cotă de piață în anul 2013. La momentul respectiv valora suma de 70 de milioane de euro.
Citește și:

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăElias Charalambous, la negocieri cu un club „cu pedrigree”: 29 de titluri de campioană în Europa
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRecord! Florentino Perez a anunțat că vrea să facă cel mai scump transfer din istoria Realului
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum a reacționat presa din Spania, după ce naționala lui De la Fuente s-a făcut de râs cu Irak
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză de proporții: Franța a luat bătaie acasă, chiar înainte de startul CM 2026! Reacția lui Deschamps
Fotbal: Ungaria – Finlanda, vineri, 20:45, DGS 1 Fotbal: Azerbaidjan – Malta, vineri, 21:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login