Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Vasile Mogoş (33 de ani) o să plece de la Universitatea Craiova în această vară, iar fotbalistul oltenilor are o propunere tentantă din Italia, acolo unde a mai evoluat în trecut, timp de mai mulţi ani.
Vasile Mogoş, ofertă din Italia. Unde ar putea ajunge fotbalistul Universităţii Craiova
Vasile Mogoş se va despărţi de Universitatea Craiova după ce a reuşit eventul cu formaţia din Bănie, însă nu va sta fără angajament pentru că are deja o ofertă pe masă din Italia. Fundaşul dreapta este dorit de Sudtirol, echipă din Serie B, care a scăpat la limită de retrogradare, terminând sezonul pe locul 16. Se pare că aceasta nu ar fi singura propunere pe care fotbalistul a primit-o din peninsulă, notează GSP.
Jucătorul îşi doreşte să revină în Italia, pentru că soţia şi fetiţa sa locuiesc acolo, iar astfel ar putea să fie mai aproape de ele, după ce în ultimii 3 ani a stat în România, evoluând la Universitatea Craiova şi la CFR Cluj. De-a lungul carierei sale el a fost la mai multe echipe din peninsulă, precum Crotone, Chievo Verona sau Cremonese.
Mogoş a fost aproape de a semna cu Dinamo
Vasile Mogoş a fost un fotbalist care s-a aflat pe lista celor de la Dinamo, în startul anului 2025, când se părea că totul este bătut în cuie şi jucătorul o să ajungă la formaţia bucureşteană. Totuşi, Mirel Rădoi a reuşit să-l convingă să accepte propunerea formaţiei din Bănie, după ce aceştia au colaborat în trecut şi la echipa naţională.
În timpul petrecut la gruparea din Bănie, Mogoş a evoluat în 32 de meciuri şi a reuşit să marcheze o singură dată, însă şi-a trecut în palmares cele două trofee câştigate cu oltenii în această stagiune, Liga 1 şi Cupa României.
Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Baciu sună adunarea
Alte Sporturi
Jurnal Antena Sport | Hagi vrea România în atac
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIoan Varga, anunţ important despre viitorul CFR-ului: “Interes există!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Ioan Varga, acţionarul majoritar de la CFR Cluj,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJurnal Antena Sport | Baciu sună adunarea
Video Marius Baciu e gata să le închidă gura celor care râd acum de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJurnal Antena Sport | Hagi vrea România în atac
Video A fost Generaţia de Aur, apoi cea de suflet. Acum Hagi anunţă că...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVasile Mogoş a luat titlul cu Craiova şi are o ofertă pe masă din Italia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Vasile Mogoş (33 de ani) o să plece...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login