-
Champions League: Sporting – Arsenal, marți, 22:00, DGS 2
-
Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen, marți, 22:00, DGS 1
Imediat după meci, Ilie Dumitrescu (57 de ani) a analizat cele două echipe și a remarcat un jucător al oltenilor: Carlos Mora (25 de ani).
Carlos Mora, remarcatul lui Ilie Dumitrescu, după Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0
- Golurile care au adus victoria Craiovei au fost înscrise de Anzor (minutul 56) și Al-Hamlawi (minutul 61).
În direct la Fotbal Club, membrul ”Generației de Aur” a ținut să laude jocul prestat de către Carlos Mora, cel care a oferit pasa decisivă la golul al doilea înscris de olteni.
În plus, Ilie Dumitrescu s-a arătat dezamăgit de modul în care CFR Cluj a încheiat partida de pe ”Ion Oblemenco”.
”Parcă CFR nu a mai avut același ritm în a doua repriză. Craiova a înscris și rapid prin șutul lui Anzor, după care centrarea bună a lui Mora, care din punctul meu de vedere este unul dintre cei mai buni jucători de la Universitatea Craiova, a împins foarte mult jocul, iar Assad și-a făcut datoria.
Din minutul 60, CFR a fost fără forță. Au fost câteva momente bune în prima repriză, au avut două situații bune. Cordea a fost discret, Muhar nu a fost în ritm, Biliboc a mai încercat ceva”, a spus Ilie Dumitrescu.
- 5 goluri și 6 pase decisive a reușit Carlos Mora în acest sezon pentru Universitatea Craiova.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului din Costa Rica, potrivit transfermarkt.com.
VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0
Clasament play-off
![]()
Etichete: liga 1 , superliga , ilie dumitrescu , video craiova cfr , carlos mora
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăExperții Digi Sport, fără dubii despre golgheterul-surpriză al lui Dinamo: ”Incredibil”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăAndrei Nicolescu a apărut în fața microfonului pentru a-i certa, după Sepsi – Dinamo: ”Mai am un mesaj, pentru domnul Dioszegi”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăPrunea l-a descris într-un cuvânt pe Bellaarouch, după Sepsi – Dinamo
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăLaurențiu Reghecampf a spus NU categoric: ”Nu se pupă cu ideea de la FCSB”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login