-
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Deși a câștigat meciul cu 3-0 la ”masa verde”, România a primit amenzi totale în valoare de 128.000 de euro și un meci cu terenul suspendat.
Galerie Foto
Precizarea făcută de UEFA în privința României: ”Rețineți”
Potrivi unei precizări făcute de UEFA, România nu va avea suporterii în tribune la primul meci de pe teren propriu din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, care vor începe în luna martie a anului viitor.
”Vă rugăm să rețineți că suspendarea se va aplica pentru următoarea partidă oficială în care România este gazdă”, a transmis UEFA, potrivit Fanatik.
România a primit suspendarea din partea UEFA, însă meciurile din preliminariile Campionatului Mondial din 2026 se dispută sub egida FIFA.
Totuși, Federația așteaptă motivarea de la UEFA și speră să poată muta suspendarea pentru meciul de pe teren propriu din următoarea ediție a Ligii Națiunilor, precizează sursa citată.
În 2016, UEFA a dictat o suspendare de un meci cu ”porțile închise” pentru România, după meciul cu Finlanda, scor 1-1, în preliminariile pentru EURO 2016. Atunci, FRF a reușit să mute sancțiunea dictată de UEFA tocmai pentru primul meci de pe teren propriu din Liga Națiunilor cu Muntenegru, scor 0-0, disputat la data de 7 septembrie 2018.
După decizia dată de UEFA în privința meciului de la București, Kosovo a anunțat că va face apel la TAS. Același lucru vrea să-l facă și Suedia, afectată direct de rezultatul decis la ”masa verde”.
Cum au lăsat kosovarii vestiarul de la Arena Națională, după meciul abandonat cu România
Galerie Foto
De ce a fost amendată România
- Amendă de 50.000 de euro și stadionul închis la următorul meci de acasă – din cauza comportamentului rasist sau discriminatoriu al suporterilor (scandări xenofobe împotriva Ungariei)
- Amendă de 30.000 de euro – din cauza transmiterii unor mesaje politice
- Amendă de 9.000 de euro – pentru aruncarea unor obiecte în teren
- Amendă de 4.500 de euro – pentru aprinderea materialelor pirotehnice
- Amendă de 8.000 de euro – pentru folosirea unor lasere
- Amendă de 12.500 de euro – pentru huiduirea imnului
- Amendă de 14.000 de euro – pentru blocarea căilor de acces
Etichete: romania , frf , uefa , kosovo , liga natiunilor , uefa romania , preliminarii cm 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmă„Există interes din partea unui investitor!” Anunț uriaș pentru Steaua, fanii visează din nou la promovare!
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a făcut un nou anunț cu privire la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăVoluntari – FCSB 0-1. Arnold Garita, primul gol în tricoul roș-albaștrilor
Voluntari – FCSB, partida care închide etapa a 12-a din Liga 1, se va...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăArnold Garita a marcat primul gol în tricoul FCSB-ului! Mesajul trist afişat de atacantul camerunez
Arnold Garita (31 de ani) a înscris primul lui gol în tricoul FCSB-ului. În...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJovo Lukic face scandal după U Cluj – FC Argeş 2-2 la adresa arbitrajului: „L-am implorat. Faceţi ceva”
Jovo Lukic, atacantul celor de la U Cluj, a vorbit la finalul partidei din...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login