-
Premier League: Arsenal – Liverpool, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Rapid, duminică, 21:00, DGS 1
A fost al doilea cel mai usturător eșec de pe Santiago Bernabeu în fața rivalei, după un 0-5 înregistrat în 1974. Supărarea fanilor „Los Blancos” este, așa cum era de așteptat, foarte mare, dar a crescut și mai tare după o decizie greu de înțeles.
Real Madrid le-a dat jucătorilor două zile libere, după umilința din „El Clasico”
Potrivit presei spaniole, Real Madrid, prin antrenorul Carlo Ancelotti și cei din staff-ul tehnic, a decis să le acorde două zile libere jucătorilor.
Decizia este aspru criticată pe rețelele sociale, unde fanii sunt de părere că favoriții lor ar fi trebuit, din contră, să muncească suplimentar în această perioadă, pentru că sunt multe de pus la punct în acest sezon.
De partea cealaltă, jucătorii Barcelonei au primit trei zile libere, dar gestul a venit ca o răsplată pentru victoria uriașă în fața rivalei. Următorul meci al lui Real Madrid este pe terenul Valenciei, tot în campionat, pe 2 noiembrie, de la 22:00.
Citește și:
Meme-urile apărute pe internet, după Real Madrid – Barcelona
Galerie Foto
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid – Barcelona 0-4:
Etichete: real madrid , barcelona , carlo ancelotti , el clasico
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmă„Îmi pare rău să spun…”. Jucătorul Universității Craiova, taxat după victoria cu Botoșani: „Total neinspirat”
Universitatea Craiova a ajuns la șapte victorii consecutive în Liga 1, după 2-1 cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăDinamo – UTA 1-0. „Câinii” forțează revenirea pe primul loc în Liga 1. Armstrong a înscris înainte de pauză
Dinamo şi UTA se întâlnesc în etapa a 14-a a Ligii 1. Duelul de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăValeriu Iftime vrea să aducă manager străin la Botoşani: „Am niște nume în minte”
Echipa campioană a României, Universitatea Craiova, a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăScandal după penalty-ul controversat primit de Real Madrid: „Nu știu să folosească VAR-ul”. Ce replică a dat Jose Mourinho
A început scandalul în Spania, după ce Real Madrid a primit un penalty controversat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login