
David Popovici nu se lasă. A avut un nou mesaj pentru autorităţi, în legătură cu starea bazinului de la complexul Lia Manoliu, acolo unde campionul mondial, european şi olimpic se antrenează iarna.
“Tot cu dezamăgire mă găsiţi şi azi. Din căte ştiu eu nu s-au făcut demersuri în legătură cu bazinul de la Lia Manoliu, cel din interior, care are mare nevoie de renovare.
David Popovici, un nou mesaj pentru autorităţi
Vine iarna, vine balonul, o să vină iar aerul ăla în care am reuşit să fac performanţă, dar sunt absolut convins că dacă aveam condiţiile inclusiv aici la Lia Manoliu de top, sunt convins că mulţi copii ar fi venit”, a spus Popovici.
David Popovici, pe bicicletă la evenimentul “BeActive”
David Popovici a venit cu bicicleta la evenimentul BeActive, organizat de Agenția Națională pentru Sport. El a dezvăluit şi ce a făcut pe 15 septembrie, ziua în care a împinit 21 de ani.
“Ziua mea a arătat foarte simplu, alături de familie şi prietenii apropiaţi, am fost la karting şi apoi o cină. Ce îmi doresc de ziua mea, am tot ce îmi doresc, dar despre ceva material nu contează atât de mult.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali, gata să ia o decizie radicală după ce FCSB a fost umilită de Craiova: ”Lasă-te și vezi-ți de treaba ta!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login