-
Cupa României: U Cluj – Petrolul, marți, 21:00, DGS 1
-
Cupa României: Sporting Liești – Dinamo, miercuri, 19:00, DGS 1
Ulterior, Ștefan Bană a semnat cu Al-Kharaitiyat SC, formație din liga a doua din Qatar.
Ștefan Bană, la prima sa experiență în afara României: „Nu am vrut să plec definitiv de la Craiova”
La câteva zile după ce a ajuns în Qatar, Ștefan Bană a acordat un interviu în exclusivitate pentru digisport.ro. Fostul fotbalist de la Universitatea Craiova a dezvăluit cum a ajuns la Al-Kharaitiyat SC, dar și ce planuri de viitor are.
„Nu știu de când m-au dorit cei de aici. Eu am vrut să continui la Craiova, dar nu la echipa a doua. Nu am vrut să plec definitiv de acolo, doar împrumut, dacă era să fie. Nu s-a putut și s-a ajuns la o reziliere de comun acord. Apoi m-au căutat mai mulți impresari, iar în cele din urmă am ajuns în Qatar.
Nu am vrut să pierd vremea până în iarnă și așa am ajuns să plec. Au fost cei mai serioși cei de aici. Am vorbit înainte și cu antrenorul, prin apel video, mi-a spus că mă dorește și că are mare încredere în mine. Mă simt bine aici, toți sunt amabili cu mine, mă ajută să mă acomodez. Primul impact este cel cu temperatura, dar acum sunt bine.
Am debutat, antrenorul mi-a dat încredere. Se vede că m-a dorit. Sper să promovăm aici. Sunt condiții foarte bune, asemănătoare cu cele de la Craiova. Sunt cu mult peste ceea ce avem la multe dintre cluburile din România.
Am semnat pe un an, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. Aici, federația te rotește mereu și nu joci mereu pe același stadion. Așa este regulamentul aici, nu ai un stadion fix. Nu mă așteptam să fie chiar atât de bine aici. Qatar este cea mai bogată țară din lume.
Nivelul nu este chiar cel din SuperLiga, dar tot este un nivel bun. Este perfect pentru mine, rămâne doar să fac ceea ce știu cel mai bine și să demonstrez că sunt în stare.
O am alături de mine și pe prietena mea, am liniște. Vorbesc cu părinții în fiecare zi și chiar vor veni la mine aici. O să dau totul aici. Sunt un băiat care a muncit mult, nu uit de unde am plecat și nu vreau să dau greș”, a spus Ștefan Bană, pentru digisport.ro.
Al-Kharaitiyat SC este o formație clasată în prezent pe locul 3 din liga a doua din Qatar. Noua grupare a lui Bană este evaluată de site-ul de specialitate Transfermarkt la aproximativ 8 milioane de euro.
În prezent, Ștefan Bană este evaluat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 400.000 de euro. Extrema dreapta a bifat 32 de partide în tricoul primei echipe a Universității Craiova, în care a marcat 3 goluri și a oferit două pase decisive.
Etichete: transfer , qatar , stefan bana , al-kharaitiyat sc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJuventus – Napoli 2-0. ”Bătrâna Doamnă”, victorie mare contra elevilor lui Max Allegri / Frosinone – Torino 2-0. Rezultatele din Serie A
Etapa a 10-a din Serie A a continuat duminică, 1 noiembrie, în direct pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Prunea are un nou fotbalist preferat în SuperLigă: ”De patru etape joacă ceas!”
Dinamo a învins-o pe UTA, scor 2-0, în etapa a 14-a din SuperLigă, iar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictor Becali i-a spus-o direct lui Gigi Becali: ”Cea mai bună variantă de antrenor”
Victor Becali (65 de ani) crede că Gigi Becali (68 de ani) a luat cea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăImpresionat, Ilie Dumitrescu a făcut ”pariul”: ”E extraordinar”. Radu Naum a intervenit: ”Adică o să ajungă pe Marte?”
Ilie Dumitrescu (57 de ani) crede că Ianis Tarbă (20 de ani) va ajunge...
De admin

You must be logged in to post a comment Login