
Suporterii oltenilor nu au fost încântați de rezultatul favoriților, iar Ștefan Baiaram a fost huiduit de fani în momentul în care a fost înlocuit cu Houri.
Ștefan Baiaram: „Nu a funcționat nimic”
FC Argeș a produs o surpriză uriașă în Bănie, reușind să se impună cu scorul de 1-0 în duelul cu Universitatea Craiova, grație unui gol de senzație reușit de Bettaieb.
Suporterii olteni nu au mai avut răbdare cu Ștefan Baiaram și l-au huiduit pe acesta în momentul în care a fost înlocuit cu Houri. După fluierul final, starul din Bănie a încercat să găsească explicații, însă, în același timp, a transmis că echipa va lua campionatul.
„ Nu a funcționat nimic, am făcut un joc foarte modest. Mai avem 9 meciuri, play-off-ul este lung, mai avem timp să recuperăm punctele pierdute astăzi. Trebuia să arătăm mult mai bine, dar am mai trecut prin astfel de momente, am arătat că suntem o echipă puternică. Ne așteptam să fie un play-off strâns, vom vedea la sfârșit.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză uriașă! Era dat câștigător, dar a luat o decizie radicală: NU mai merge la ceremonia Balonului de Aur
După ce Barcelona a fost învinsă de Real Madrid, scor 1-2 în etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică i-a acuzat pe fanii lui Dinamo de scandări rasiste! LPF a reacționat imediat
Marius Șumudică (55 de ani) a acuzat presupuse scandări rasiste ale suporterilor dinamoviști, la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”A încercat să provoace!”. Cum l-a numit Mourinho pe Lamine Yamal, după ce l-a văzut în Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) a reușit să le recâștige încrederea fanilor lui Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJose Mourinho s-a întors cu spatele la teren! Ce a făcut în ultimele secunde din El Clasico: catalanii au rămas „mască”
Real Madrid a învins-o pe Barcelona pe Camp Nou, scor 2-1, în El Clasico...
De admin

You must be logged in to post a comment Login