Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Confruntarea dintre Dinamo și FCSB din barajul de calificare în cupele europene a produs un interes uriaș printre fanii formației conduse de Zeljko Kopic. Conducerea grupării a hotărât ca biletele să fie vândute într-un regim cu circuit închis, iar tot procesul a stârnit discuții printre fani.
Marți, formația alb-roșie a pus tichetele în vânzare, iar ele s-au epuizat într-un timp record. În nici 10 minute deja nu mai puteai să găsesți loc liber pe stadionul Arcul de Triumf, și asta a produs o nemulțumire printre suporteri.
Sold-out pentru Dinamo – FCSB în nici 10 minute
Ultimul meci al sezonului pentru cei de la Dinamo poate însemna revenirea în cupele europene după o absență îndelungată, iar fanii sunt nerăbdători să-și vadă din nou favoriții printre echipele importante din Europa. Astfel, interesul pentru partida cu FCSB a fost cu atât mai mare, lăsând la o parte rivalitatea uriașă dintre cele două formații, care aduce mereu spectatori pe stadion la nivelul zecilor de mii.
O problemă pe care au semnalat-o toți, inclusiv cei de la FCSB, este numărul limitat de locuri pe care Arcul de Triumf îl asigură, 8207, din care doar 7387 de bilete au fost scoase la vânzare în contextul zonei tampon dintre cele două grupuri de suporteri. Fanii grupării patronate de Gigi Becali urmează să aibă 435 de bilete.
Fanii lui Dinamo au făcut scandal
Dinamo a anunțat luni că va distribui pe mail un link către suporterii care au fost la mai multe meciuri din acest sezon, iar astfel să fie o răsplată a fidelității acestora. Totuși, chiar și așa au existat nemulțumiri, mai ales printre suporterii care nu au prins bilete, deși au fost alături de elevii lui Zeljko Kopic în mod constant.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizia celor de la PSG, după ce s-au trezit cu 10 nominalizați la Balonul de Aur
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAntrenorul lui Celta Vigo, categoric după ce Ionuț Radu ”a comis-o” în Europa League
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSe reiau negocierile pentru transferul lui Cătălin Cîrjan
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA murit subit la doar 30 de ani. Era însărcinată cu primul ei copil: ”10 minute mai târziu a fost găsită inconștientă”
Europa League: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login