-
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă, 18:15, DGS 2
Un influencer argentinian, Valen Scarsini, a căutat ”cel mai necunoscut jucător” care va merge la CM 2026, în funcție de numărul de urmăritori de pe Instagram. Așa a ajuns la Payne, fotbalist la Wellington.
Tim Payne, de la ”cel mai necunoscut jucător” de la CM 2026, la 2,6 milioane de urmăritori pe Instagram!
În momentul în care a fost descoperit de Scarsini, fundașul stânga din Noua Zeelandă avea doar 4.715 urmăritori, însă după ce influencerul le-a cerut fanilor săi să-l urmărească pe Tim Payne, contul acestuia a ”explodat”.
După 24 de ore, avea 600.000 de urmăritori, a ajuns la un milion după 48 de ore, iar acum, după câteva zile, a ajuns la 2,6 milioane, iar numărul este într-o continuă creștere!
Evident, povestea a făcut înconjurul lumii, iar internauții au rămas ”mască” după ce au văzut cât de repede i-a crescut popularitatea lui Payne: ”Șocant!”, ”Messi, Maradona, Tim”, ”Sunt fanul lui dintoteauna” și ”Vedeta Mondialului”, au fost doar câteva dintre reacții.
Inclusiv pe contul oficial al Campionatului Mondial a apărut o postare care a adunat 1,4 milioane de aprecieri: ”Două cuvinte: Tim Payne”.
Tim Payne și partenera sa
Galerie Foto
Cine este Tim Payne
Crescut la Auckland City, apărătorul lateral a mai evoluat la Waitakere United, tot în Noua Zeelandă, după care a făcut pasul în Europa, la Blackburn Rovers. A jucat la formațiile U18 și U21 ale grupării engleze, însă nu a debutat pentru prima echipă.
S-a întors la Auckland City și, după un an petrecut în SUA, la Portland 2, a semnat cu Eastern Suburbs. Din 2019 este jucătorul lui Wellington, iar în acest sezon a reușit 5 assist-uri în 14 meciuri.
- 350.000 de euro este cota de piață a lui Tim Payne, potrivit Transfermarkt.
- 4 titluri de campion al Noii Zeelande are în palmares Payne.
- 3 goluri în 50 de selecții a adunat Tim Payne la naționala țării sale.
Noua Zeelandă, la a treia participare la Cupa Mondială
Reprezentativa din Noua Zeelandă se află la a treia participare din istorie la Campionatul Mondial de fotbal, după edițiile din Spania (1982) și Africa de Sud (2010). N-a trecut niciodată de faza grupelor.
La CM 2026, găzduit de SUA, Canada și Mexic, Noua Zeelandă a fost repartizată în Grupa G, alături de Iran (16 iunie, Los Angeles), Egipt (22 iunie, Vancouver) și Belgia (27 iunie, Vancouver).
Grupele de la Cupa Mondială 2026
- Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
- Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia
- Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
- Grupa D: Statele Unite ale Americii, Australia, Paraguay, Turcia
- Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curacao
- Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
- Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
- Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Insulele Capului Verde
- Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
- Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
- Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Congo
- Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Etichete: noua zeelanda , tim payne , tim payne instagram , valen scarsini , noua zeelanda cm 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de secunde în urmăAu fost confirmate 3 plecări de la Dinamo: ”Final de contract”. Ce urmează, după 1-2 cu FCSB
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de secunde în urmă”Șocant”: de la 4.715 la 2.600.000 în doar câteva zile! Nimeni nu credea că e posibil
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de secunde în urmăȘi-a anunțat decizia a doua zi după 2-1 cu Dinamo: rămâne la FCSB!
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de secunde în urmăCum au numit-o spaniolii pe Nadia Comăneci, după ce primit cea mai înaltă distincție de la Nicușor Dan
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login