-
SuperLiga: FC Argeș – Petrolul, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Farul, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Unicul gol al meciului a fost înscris de croatul Stipe Perica (65), care a deviat în poartă mingea şutată de Andrei Mărginean.
Ilie Lemnaru: ”Tot timpul ne văităm și găsim scuze. Meciul nu trebuia amânat”
Meciul s-a jucat pe Arena din Clinceni, pe un teren aproape impracticabil, cu bălţi pe alocuri, din cauza ploii torențiale de vineri seară.
Deși s-a pus în discuție ca meciul să fie amânat, ”centralul” Rareș Vidican a decis disputarea acestuia, decizie care l-a înfuriat pe Andrei Nicolescu. Președintele lui Dinamo a susținut că acest meci nu trebuia să se joace în aceste condiții și a transmis că trebuie să fie luate măsuri cât mai curând în legătură cu terenul de la Clinceni.
Contactat de digisport.ro, Ilie Lemnaru, președintele celor de la Unirea Slobozia, a avut un discurs dur la adresa celor care au vrut amânarea meciului și a dat exemple din trecut în care echipa sa a evoluat pe terenuri mai proaste, unul dintre episoade chiar la meciul cu Dinamo din sezonul trecut.
”Din punctul meu de vedere nu trebuia amânat meciul, chiar dacă am pierdut. Dinamo a fost mai puternică decât noi, au avut jucători mai puternici fizic, au avut ocazii. Poate lor le-a priit mai mult acest gazon. Am fost la stadion la ora 18:00, era perfect gazonul. Între 18:00 și 18:30 a fost ploaie torențială. Nu am văzut așa ceva. Pe autostradă nu puteai vedea nimic. Cu natura nu te poți pune.
Dacă vă amintiți, în vară a fost acea furtună, când în 15 minute au căzut copaci, au fost inundații. Indiferent unde se juca erau probleme la teren. Și anul trecut am jucat cu ei pe Arcul de Triumf și înainte a fost un meci de rugby acolo. Gazonul era distrus, arăta rău de tot. Am avut doi accidentați atunci! Bărbuț a fost operat la gleznă și a stat 4 luni, iar Lazăr a ieșit la pauză cu probleme la spate. Noi nu am ieșit niciodată să ne plângem de lucrurile astea!
FCSB s-a calificat cu Valencia pe noroi. Steaua a câștigat Supercupa Europei pe gheață. Tot timpul ne văităm și găsim scuze la jucători. Spunem de integritatea jucătorilor. Păi nu s-a mai vorbit de integritatea jucătorilor pe Arc când am jucat cu Dinamo? Un teren denivelat, cu multe gropi. Sau în mai, când am jucat în deplasare barajul de menținere cu Voluntari. Un teren mult mai greu decât acesta, plin cu apă. Nu a zis nimeni nimic!
Ne adaptăm dacă vrem să facem performanță. Dinamo în ce cupă joacă? Hai să învățăm să jucăm. Să vorbim de fotbal, nu tot timpul de altceva. Jucătorii trebuie să joace în toate condițiile pentru că sunt profesioniști. Anii trecuți se juca pe zăpadă și nu se mai zicea nimic. Cătălin Hîldan nu cred că accepta vreodată să se amâne jocul. Era un luptător, avea spirit de campion!
Ne atacă mereu toată lumea. O să vedeți la Slobozia când ne ducem că va fi poate cel mai bun gazon din România. Se ocupă de el domnul Stelian, cel care a câștigat lucrarea și are în administrare Arena Națională, Craiova, Sibiul, Aradul. Însămânțarea a fost duminica trecută, s-a montat și instalația de căldură. Dar și atunci se vor găsi probleme. Pe la poartă, pe la vestiar…”, a declarat Ilie Lemnaru pentru digisport.ro.
Imagini de la meciul FC Voluntari – Unirea Slobozia din turul barajului de menținere/promovare în SuperLiga, una dintre partidele amintite de Lemnaru
Galerie Foto
VIDEO rezumatul meciului Unirea Slobozia – Dinamo 0-1
Etichete: andrei nicolescu , gazon clinceni , ilie lemnaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDinamoviştii râd de FCSB, după înfrângerea cu CFR Cluj: „Noua regulă pentru ei”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover FCSB a pierdut meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăArthur Fils şi Coco Gauff sunt campionii de la Cincinnati
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Francezul Arthur Fils l-a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali, criticat după CFR – FCSB 1-0! „Asta se face în cantonamente”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Gigi Becali a fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDeclarația care arată că Luis Enrique e uriaș! Ce a spus după ce Ferran l-a salvat de la 0-2: „PSG n-a câștigat nimic! Nimic!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Paris Saint-Germain are un...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login