
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a reușit să devină primul finalist al actualei ediţii a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a trecut în semifinale de americanul Taylor Fritz în patru seturi, 6-4, 5-7, 6-3, 7-6.
Alcaraz, numărul 2 mondial, câştigătorul precedentelor două ediţii de la Wimbledon, s-a impus după două ore şi 50 de minute de joc în fața lui Fritz, numărul 5 mondial.
Pentru american, această semifinală este cea mai bună performanţă din carieră pe iarba londoneză. Fritz a disputat o singură finală a unui turneu de Mare Şlem, pierdută anul trecut la US Open.
Sinner – Alcaraz, finala de la Wimbledon
Cea de-a doua semifinală a turneului de la Wimbledon a pus față în față alte două nume importante ale circuitului ATP.
Jannik Sinner, campion în acest an la Australian Open, a dat piept cu Novak Djokovic, nimeni altul decât câștigătorul a șapte titluri la Wimbledon.
Cotat cu prima șansă la victorie, sportivul italian a prins o zi de excepție și l-a executat pe Nole în trei seturi, scor 6-3, 6-3, 6-4.
O nouă finală Sinner – Alcaraz
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz se întâlnesc la doar o lună distanță de la una dintre cele mai memorabile partide ale acestui deceniu în sportul alb.
Cei doi europeni s-au confruntat recent în finala de la Roland Garros, una care s-a întins pe parcursul a cinci ore și 29 de minute.
Campion în capitala Franței a ieșit Carlos Alcaraz, scor 4-6, 6-7, 6-4, 7-6, 7-6.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCerut insistent, Ianis Stoica vine la naţională! Decizia luată de Gică Hagi şi în privinţa fiului său
Ianis Stoica (23 de ani) a fost chemat în premieră la naţională de către...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSfaturi pentru Daniel Pancu! Ce este obligat să facă după înfrângerea contra celor de la FCSB
Daniel Pancu era extrem de supărat după derby-ul pierdut pe Arena Națională, în fața...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăÎntrebat despre Kylian Mbappe, Hansi Flick a spus-o fără să stea pe gânduri și a făcut anunțul
Barcelona va primi vizita marii rivale Real Madrid, pe Camp Nou, în El Clasico...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIanis Stoica, chemat în premieră la naţională de Hagi! Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Polonia şi Bosnia
Selecţionerul Gică Hagi (61 de ani) a decis lista preliminară a stranierilor convocaţi pentru...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login