
Am meritat să marcăm azi. Sunt dezamăgit pentru fani, pentru jucători. Trebuie să începem să câștigăm„, a spus Neil Lennon la digisport.ro, după Petrolul – Rapid 1-0.
Petrolul a câştigat „Primvs Derby”, aşa cum este cunoscut duelul dintre Petrolul şi Rapid, prin golul kosovarului Albin Berisha (31), din centrarea lui Sergiu Hanca, pe contraatac.
Rapid a dominat jocul autoritar, dar a făcut-o steril, creându-şi puţine ocazii de gol. Cele mai clare au fost ratate de Claudiu Micoschi (2), al cărui şut a fost respins de portarul Lukas Zima, de Borisav Burmaz (5), care a şutat din 6 metri în bară, şi de Paul Iacob (45+2), a cărui lovitură de cap a fost respinsă de Zima de sub transversală.
Rapid a încheiat meciul în zece oameni, Luka Gojkovic (87) fiind eliminat pentru lovirea cu cotul a lui Tommi Jyry, căruia i-a spart nasul.
În „Primvs Derby”, Petrolul a obţinut victoria cu numărul 23, în 83 de partide, Rapid având 37 de succes, iar 23 de jocuri s-au încheiat nedecis, potrivit LPF. Cu Petrolul gazdă, bilanţul este de 18 succese pentru ”găzari”, 10 pentru Rapid şi 14 remize.
Petrolul a obţinut prima victorie din acest sezon şi, totodată, prima în mandatul fostului internaţional turc Mehmet Topal. Rapid rămâne fără victorie în acest debut de sezon, cu două egaluri.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a rostit un singur nume, după Craiova – FCSB 5-0: ”Ăla mi-a plăcut, dar nu are cu cine să joace!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a făcut Mihai Rotaru, imediat după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali i-a decis soarta lui MM Stoica, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorin Cârțu, în extaz după ce Universitatea Craiova a spulberat-o pe FCSB: „Seară super, electrizantă, spumantă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login