-
SuperLiga: Botoșani – Universitatea Craiova, duminică, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: CFR Cluj – FCSB, duminică, ora 21:30, DGS 1
Integralist în acest meci, Dragoș Albu a fost unul dintre cei prezenți la flash-interviu. Mijlocașul sibienilor s-a declarat nemulțumit de jocul prestat de el și colegii săi în partea a doua, când s-au încasat ambele goluri.
Albu este de părere că Hermannstadt nu a arătat rău în acest start de stagiune, dar nu a putut profita de șansele pe care le-a avut.
Dragoș Albu: ”Marius Măldărășanu e foarte nemulțumit de partea a doua, dar e normal să fie supărat pe noi”
”Consider că în prima repriză am început foarte bine, am pus presiune, ne-am creat ocazii, dar apoi eu au început să domine. A venit golul pe început de repriză și cred că acolo s-a cam rupt jocul.
Nu știu ce s-a întâmplat, știam că Dinamo începe puternic repriza a doua, dar nu am putut face față presiunii. Atât s-a putut în această seară.
Dinamo are jucători tehnici care știu să țină de minge, ne-au cam plimbat. Ei au fost mai lejeri în a pasa mingea, iar noi nu am mai putut pune presiune. Așa s-a scris istoria acestui meci.
E clar că avem nevoie de puncte, trebuie să strângem rândurile. Până acum am făcut jocuri bine, chiar și azi în prima repriză, dar a doua nu ne caracterizează.
Cred că singurul lucru care ne lipsește sezonul ăsta e golul. Dacă reușeam să marcăm în prima repriză, poate jucam altfel în a doua, aveam alt moral. Trebuie să ne dea de gândit că nu marcăm.
E foarte nemulțumit de partea a doua, dar e normal să fie supărat pe noi, și noi suntem pentru cum am arătat în repriza a doua. Nu mai avem timp de pierdut, trebuie să strângem rândurile”, a declarat Albu.
Hermannstadt este pe 11, cu doar 7 puncte, în timp ce Dinamo este pe trei, cu 15 puncte, fiind depășită doar de Rapid (18 puncte) și Universitatea Craiova (19 puncte și un meci în minus).
VIDEO rezumat Dinamo – Hermannstadt 2-0
Etichete: hermannstadt , dinamo hermannstadt , dragoș albu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăFCSB – UTA 0-1, ACUM, Digi Sport 1. Boutoutaou, aproape de gol
30.08.2026, 21:20 SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmă„A înnebunit lumea”: Gigi Becali a spus un singur lucru despre soția lui Vali Crețu, în direct la TV!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăTransferat cu scandal, fotbalistul de 26.000.000€ și-a rupt ligamentul în primul meci al sezonului
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăRomânia – Bulgaria 86-103. ”Tricolorii”, învinși categoric în precalificările EuroBasket 2029
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login