Connect with us

Alte Sporturi

Sepsi – FC Botoșani, ora 21:00 pe iAMSport.ro. Meci de totul sau nimic pentru covăsneni

Sepsi FC Botoșani, ora 21:00 pe iAMSport.ro

Sepsi Sfântu Gheorghe joacă acest duel cu sabia deasupra capului. Etapele s-au scurs, iar formația lui Csaba Laszlo ocupă locul 14 – de baraj – cu 23 de puncte, în timp ce Unirea Slobozia îi suflă amenințător ”în coaste”.

Covăsnenii au neapărată nevoie de victorie pentru a mai spera că vor fi prezenți în Liga 1 și sezonul viitor, fie și printr-un baraj.

Nici Botoșani nu stă foarte bine, fiind pe locul 13 – de baraj – cu 26 de puncte, dar la moldoveni situația nu pare atât de critică, deoarece și-un rezultat de egalitate ar păstra-o cu șanse bune de menținere pe prima scenă.

Sepsi – Botoșani, ora 21:00, LIVE SCORE pe iAMSport.ro

Echipele probabile:

Sepsi: Niczuly – Oteliță, Ninaj, Simic, A. Dumitrescu – Mino Sota, Siger – El Sawy, C. Matei, Fl. Ștefan – Oberlin
Antrenor: Csaba Laszlo

FC Botoșani: Anestis – Adams, Miron, Matricardi, Pavlovic – G. David, P. Iacob, Aldair – E. Lopez, Chică-Roșă, Ongenda
Antrenor: Leo Grozavu

  • Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe
  • Arbitru: Adrian Cojocaru (Galați)
  • A1: Daniel Mitruți (Craiova)
  • A2: Alexandru Florian Vișan (Galați)
  • Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești)
  • Arbitru AVAR: Andrei Antonie (București)
  • R1: Vlad Baban (Iași)
  • Observator arbitri: Vasile Bratu (Slobozia – Ialomița)

Detalii statistice din partidele Sepsi – FC Botoșani, conform lpf.ro:

  • 24 februarie 2025, UTA Arad – Sepsi OSK 1-2: a fost ultima victorie reușită de covăsneni în SuperLigă. Au urmat trei rezultate de egalitate și șase partide pierdute.
  • FC Botoșani este formația cu cele mai puține goluri marcate din faze fixe, doar șapte, capitol la care gruparea din Sf. Gheorghe a punctat de 16 ori. Sepsi OSK este echipa care a încasat cele mai multe goluri pe contraatac – 14.
  • 45 de șuturi pe spațiul porții adverse au expediat botoșănenii în play-out, locul 1 la acest capitol (Sepsi OSK – 27).
  • Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 21 de ori, fiecare şi-a trecut în cont câte şapte victorii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.
  • Ultimul succes bifat de moldoveni datează din 24 ianuarie 2022, FC Botoşani – Sepsi OSK 1-0.
  • Cea mai mare diferenţă de scor: 17 septembrie 2022, Sepsi OSK – FC Botoşani 7-0.
  • Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 1 februarie 2025, FC Botoșani – Sepsi OSK 0-0.
  • Partida va fi una specială pentru Leo Grozavu, cel care a antrenat-o pe Sepsi OSK timp de trei sezoane (2019-2020 și 2021-2022, 85 de meciuri în toate competiţiile), reuşind cea mai bună clasare din istoria grupării covăsnene, locul 4 la finele stagiunii 2020-2021.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi