Xabi Alonso a condus sesiunea de antrenament de vineri dimineață, iar în jurul prânzului a apărut la o conferință de presă, unde a ținut un discurs de „adio”. Antrenorul va mai sta pe banca lui Bayer Leverkusen încă două etape, cu Borussia Dortmund și Mainz, în Bundesliga.
E oficial! Xabi Alonso pleacă de la Bayer Leverkusen

Potrivit jurnaliștilor de la as.com, Xabi Alonso a ținut un discurs emoționant în fața lotului de jucători, cărora le-a transmis că „un ciclu se apropie de sfârșit”.
„Am ajuns la un acord cu clubul, acestea sunt ultimele mele două meciuri la conducerea echipei. Este momentul potrivit să anunțăm asta. Am fost pe drumul cel bun tot timpul, mă încearcă emoțiile. Fotbalul și viața înseamnă să găsești cel mai bun moment. Aceasta a fost intenția mea. Și așa am vrut să fie despărțirea, mai ales având în vedere perioada lungă, frumoasă și importantă pe care am petrecut-o aici. Vreau să mă bucur de ea până în ultima clipă„, a spus Xabi Alonso.
Contract pe 3 ani cu Real Madrid
În prezent, Real Madrid pare a fi singura opțiune pentru Xabi Alonso, care i-a pregătit un contract valabil pe trei sezoane.
„Nu este momentul să vorbim despre viitor, deoarece vreau să am o plecare frumoasă de aici. Încă nu voi spune nimic despre următoarea echipă”, a spus antrenorul.
Xabi Alonso s-ar fi apucat deja de treabă la Real Madrid și a anunțat conducerea că își dorește un fundaș central (Huijsen ca principală țintă) și un mijlocaș.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmă”Horror”! O mașină a intrat direct în fanii Mexicului, care celebrau calificarea favoriților în 16-imile Cupei Mondiale
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăMohammed Kamara le-a dat replica celor de la CFR Cluj, după transferul la Rapid
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăOfertă-surpriză pentru Horațiu Moldovan + Interes de la o echipă de Champions League
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmă”Bijuteria” de 10.000.000€ a lui Gigi Becali: ”E cea mai frumoasă din lume”
Media: Liga Digi Sport, joi, 15:30, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 21:30, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login