
E sărbătoare la Madrid, după ce Spania a câștigat EURO 2024! Fotbaliştii naţionalei vor fi sărbătoriţi ca nişte eroi, de la palatul regal Zarzuela până la sediul guvernului, înainte de aşteptata comuniune cu zeci de mii de fani pe străzile capitalei Spaniei, scrie AFP.
Jucătorii şi staff-ul naţionalei Spaniei s-au întors în ţară la mijlocul după-amiezii, cu puţin înainte de ora locală 15:30, şi au pozat, la picioarele avionului, în spatele trofeului Campionatului European, pe care l-au câştigat după ce au învins Anglia (2-1) în finala de duminică de la Berlin.
Sărbătoare la Madrid, după ce Spania a câștigat EURO 2024!
Mai apoi, au urcat apoi într-un autobuz roşu, aşteptându-i un program aglomerat: o întâlnire cu regele Felipe al VI-lea, apoi cu şeful guvernului, Pedro Sanchez, înaintea unui periplu în autobuz pe străzile Madridului, care se va încheia cu o ceremonie în Piaţa Cibeles alături de suporteri, notează agerpres.ro.
La Roja, cu un joc entuziasmant, a devenit prima echipă care câştigă de patru ori Campionatul European, după succesele din 1964, 2008 şi 2012.
„Deocamdată, noi nu realizăm ce am făcut. Ne vom întoarce în Spania mâine (luni) şi vom putea trăi această experienţă alături de suporteri, cu dragostea şi căldura pe care ne-au dat-o. Eu cred că am intrat în istorie”, a declarat duminică Nico Williams, autorul primului gol al finalei, în conferinţa de presă de după meci.

Alte Sporturi
Lovitură uriașă! Ratează Barcelona – Real Madrid
Alte Sporturi
Gata să semneze! Lovitură de teatru: Lionel Scaloni
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmă„Mizerabil! Niște frustrați”. Adrian Porumboiu a sărit în apărarea lui Gică Hagi, după România – Bosnia 2-4
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmă”Ai văzut greșeli de liga a doua?”. Nicolae Dică nu s-a ferit, după România – Bosnia 2-4: ”Nu te poți gândi”
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăGata! Gică Hagi și-a decis soarta la echipa națională, după rușinea cu Bosnia & Herțegovina
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăScandalul de la Manchester City îi deschide ușa Barcelonei
Liga Națiunilor: Spania – Croația, marți, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Cehia – Anglia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login