-
UCL: Qarabag – Chelsea, miercuri, 19:45, DGS 1
-
UCL: Brugge – Barcelona, miercuri, 22:00, DGS 1
De data aceasta, cele două s-au întâlnit în etapa a patra din faza ligii, iar scenariul a fost unul total diferit. ”Cormoranii” au dominat categoric și s-au impus, scor 1-0.
Englezii i-au dat nota 7 lui Istvan Kovacs, după Liverpool – Real Madrid 1-0: ”A procedat corect”
Totuși, pe Anfield a avut loc și un moment controversat. În minutul 30, românul a dictat o lovitură liberă pentru ”Cormorani” în marginea careului, după un henț al lui Aurelien Tchouameni în urma unui șut al lui Dominik Szoboszlai.
Din camera VAR i s-a transmis că mingea a fost jucată cu mâna în careu, dar, după ce a revăzut imaginile a concluzionat că mijlocașul avea mâna într-o poziție naturală și nu trebuie dictat henț. Nu doar că nu a mai dat penalty, dar a și anulat lovitura liberă.
Mark Clattenburg, fost arbitru englez (a condus finalele UCL și EURO din 2016), s-a pronunțat în legătură cu respectiva speță și a transmis că Istvan a greșit, în timp ce spaniolul Mateu Lahoz, retras în 2023, i-a dat dreptate lui Kovacs.
Britanicii de la Daily Mail au oferit note a doua zi după meci, iar centralului din Carei i-a revenit calificativul 7: ”A procedat corect necedând presiunii și neacordând penalty atunci când Tchouameni a atins mingea cu mâna. Francezul nu își putea retrage brațul din calea balonului”.
VIDEO rezumat Liverpool – Real Madrid 1-0
Etichete: istvan kovacs , liverpool real madrid , video liverpool – real madrid , nota istvan kovacs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăLaurențiu Reghecampf a răbufnit și Florin Prunea e sigur: ”El a fost ținta clară”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăFC Voluntari – FCSB, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Reghecampf speră la a doua victorie după revenirea pe banca roș-albaștrilor! Echipele de start
FC Voluntari – FCSB, de la 21:00, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Echipele de start...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVești proaste pentru Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian! Anunțul făcut de WTA
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIntrat pe lista de transferuri la Bayern Munchen, Barcelona s-a decis și a dat deja răspunsul
SuperLiga: FC Voluntari – FCSB, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login