-
Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Bihor Oradea – Chindia, marți, 17:30, DGS 1
Promovat în rolul de manager, Chivu va schimba portarul, deoarece evoluțiile lui Yann Sommer din acest sezon nu au fost la nivelul așteptat, iar contractul veteranului (37 de ani) expiră la 30 iunie.
Zion Suzuki, alesul lui Cristi Chivu pentru postul de portar la Inter!
Conform jurnalistului Matteo Moretto, Cristi Chivu ”este un mare admirator” al lui Zion Suzuki, goalkeeperul de doar 23 de ani al celor de la Parma care mai are contract până în 2029.
Chivu îl cunoaște foarte bine pe portarul cu 23 de selecții la naționala Japoniei, pe care l-a pregătit în stagiunea trecută în perioada petrecută pe ”Ennio Tardini”.
Suzuki a fost numărul 1 dintre buturi și cu Chivu antrenor, iar în cele 13 partide a încasat 13 goluri. În 5 meciuri a scăpat cu poarta intactă, iar Parma de retrogradare, românul îndeplinindu-și obiectivul în 2024/2025.
Numai că același jurnalist italian a transmis că sunt șanse mari ca viitorul lui Zion Suzuki să fie în Anglia, fiind curtat de mai multe cluburi care îi pot oferi un salariu mai avantajos, Chelsea numărându-se printre ele.
- Zion Suzuki, 1,90m în înălțime, are o cotă de 20 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.
Rămâne de văzut ce va conta mai mult pentru Suzuki. Banii pe care i-ar primi în Premier League, ori șansa de a deveni campion al Italiei cu Cristi Chivu, fostul său antrenor.
Yann Sommer e OUT sigur în vară
Ce este sigur la Inter este faptul că Sommer va pleca de la Milano la 1 iulie, când înțelegerea îi va ajunge la final. Formația de pe ”Meazza” nu are niciun gând să-i ofere prelungirea.
Sommer a jucat 138 de meciuri pentru Inter, timp în care a încasat 120 de goluri. În 66 de partide a scăpat fără să primească gol.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a elvețianului, conform transfermarkt.
Etichete: inter , portar , cristi chivu , chivu , parma , zion suzuki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmă”Bă, ești încăpățânat?” Gigi Becali s-a enervat și vrea să mai facă un transfer la FCSB! + Jucătorul care ”nu va mai fi scos”
Liga 2: CSM Reșița – FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1 La Liga: Elche...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăU Cluj – Oţelul 3-0. Clujenii lui Cristiano Bergodi, primul succes după trei înfrângeri la rând
Min. 1: A început partida de pe Cluj Arena. Echipele de start: U Cluj...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăNations League devine istorie în actuala formă! UEFA vrea să treacă la un sistem ca în Champions League
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Comitetul Executiv al UEFA...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăSurprize în echipa de start a FCSB-ului! Un jucător debutează în tricoul echipei lui Becali. Ce se întâmplă cu Drăguş
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ronny Labonne (29 de...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login