-
Preliminarii CM: Austria – Bosnia şi Herţegovina, marți, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Scoţia – Danemarca, marți, 21:45, DGS 2
Atacantul român a fost împrumutat până în vară de Real Oviedo (formația de care aparține contractual) la echipa din liga secundă a Spaniei pentru a prinde minute și pentru a se acomoda cu fotbalul iberic.
Paraschiv a început ca titular stagiunea pentru Leonesa, însă, treptat, fostul vârf al celor de la Hermannstadt a primit din ce în ce mai puține minute pe gazon după ce nu a reușit să aibă evoluțiile așteptate. Dar situația românului s-a înrăutățit și mai tare în ultima perioadă.
Daniel Paraschiv, al doilea meci la rând în care nu a fost inclus nici măcar în lot de Cultural Leonesa
Luni (17 noiembrie), Cultural Leonesa a primit vizita celor de la Malaga, într-un meci din cadrul etapei a 14-a din La Liga 2. La această partidă, antrenorul Jose Ziganda (59 de ani) nici măcar nu l-a inclus în lotul echipei pe Daniel Paraschiv.
Pentru român, aceasta a fost a doua partidă la rând în care nu a fost băgat în lotul lui Cultural Leonesa, după eșecul 0-3 suferit în fața celor de la Deportivo la Coruna.
De când a ajuns la Leonesa, Paraschiv a evoluat în șapte partide, în toate competițiile, și a marcat un gol (în Cupa Regelui, în victoria celor de la Leonesa, scor 3-1, cu Tropezon).
- 362 de minute a adunat Paraschiv pe teren pentru Leonesa până acum
- un milion de euro este cota de piață a lui Paraschiv, potrivit Transfermarkt
Rămâne de văzut dacă Daniel Paraschiv va continua la Cultural Leonesa și din iarnă, atunci când se va deschide perioada de mercato.
Clasament liga a 2-a din Spania
Etichete: spania , cultural leonesa , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăNo Dembele & Kvaratskhelia, no problem! PSG și-a găsit golgheterul: ce a putut reuși Hakimi
Paris Saint-Germain s-a dezlănțuit în această seară în Ligue 1. Campioana Europei a distrus-o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBernadette Szocs – Hina Hayata 1-3. Bernie a fost eliminată în optimile WTT Champions Montpellier
Bernadette Szocs a fost eliminată în optimile de finală de la WTT Champions Montpellier,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăProgramul Marelui Premiu al Mexicului. Leclerc, cel mai rapid în primul antrenament
Programul complet al Marelui Premiu al Mexicului | A 19-a etapă a sezonului de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid – Csikszereda 1-0. Grameni deblochează meciul
Meciul Rapid – Csikszereda deschide etapa a 14-a a Ligii 1. Va fi primul...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login