Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Rodri a dat cărţile pe faţă, după ce a semnat cu Barcelona. Mijlocaşul spaniol, campion mondial în această vară, a fost prezentat oficial de catalani după o întreagă „telenovelă”.
Real Madrid a fost la un pas să obţină semnătura lui Rodri, după Campionatul Mondial. Negocierile au intrat în impas şi „pe fir” a intrat Barcelona, care a reuşit să-l convingă pe jucător să semneze.
Rodri, „săgeţi” către Real Madrid după ce a semnat cu Barcelona
Rodri a oferit prima reacţie, după ce a fost prezentat de Barcelona. Acesta a recunoscut că a primit mai multe oferte, însă şi-a dorit doar să joace pentru clubul catalan.
Mijlocaşul spaniol, MVP la Mondialul din SUA, Mexic şi Canada, a mai declarat că abia aşteaptă să lucreze cu Hansi Flick. El şi-a dorit să ajungă pe Camp Nou, fiind atras de proiectul propus de club, cât şi de jocul „curajos” impus de antrenorul german.
„Barcelona a fost întotdeauna o referinţă mondială pentru mine, pentru modul în care înţelege fotbalul şi pentru valorile clubului. Este adevărat că am avut şi alte propuneri, dar Barca a fost prima opţiune şi am spus-o în Consiliul de Administraţie. Deciziile mele au fost întotdeauna legate de provocarea sportivă. Nu m-am uitat doar la prezent, ci şi la proiecţiile de viitor.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Fotbalul a murit”. Reacție din Argentina, după retragerea lui Messi de la națională: „Doar el și Maradona ne-au unit”
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Dinamo, LIVE VIDEO, 21:45, DGS 2. Duel tare pentru ”Dulăi” în EHF Champions League
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPoli Timișoara – Steaua, Live Video, 18:00, pe Digi Sport 1. Programul etapei a 9-a din Liga 2
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGică Mihali l-a numit: ”Vă spun că Hagi îl va avea în calcul”. Ce a spus despre Dinamo
SuperLiga: CFR Cluj – ”U” Cluj, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: Poli Timișoara...
De admin

You must be logged in to post a comment Login