După o vacanță de trei săptămâni, fotbaliștii Craiovei au revenit la antrenamente sub comanda lui Mirel Rădoi. Jucătorii au avut programată reunirea la baza de pregătire „Ilie Balaci”.
Componenții echipei clasate pe locul 3 la finalul ultimei ediții a SuperLigii vor avea parte de o vară solicitantă, având în vedere că echipa a obținut calificarea în preliminariile Conference League.
Noile achiziții, prezente la reunire cu o singură excepție
La prima ședință de pregătire pentru viitorul sezon, au fost prezente două dintre cele trei transferuri de până acum ale oltenilor. Este vorba despre fostul „oțelar” Telles și de Mihnea Rădulescu, adus de la Petrolul.

Lipsește doar David Matei, aflat în lotul naționalei U19 a României pentru Campionatul European desfășurat chiar la noi în țară. În aceeași situație este și Luca Băsceanu, jucătorul dorit foarte mult de patronul Mihai Rotaru și care se află la doar o semnătură de Universitatea.
De asemenea au absentat de la primul antrenament din această pauză competițională jucătorii convocați la echipele naționale ale României și care au avut de disputat meciuri importante în prima parte a lunii iunie.
În afara celor transferați, lotul a fost completat și cu fotbaliștii reveniți la echipă după împrumuturile din sezonul trecut la alte formații. În această situație se află printre alții Andrei Ivan, Jovan Markovic sau Alexandru Ișfan.

Lotul „Științei” prezent la reunire
Craiovenii vor efectua luni vizita medicală, urmând ca apoi să continue seria de antrenamente pentru revenirea la forma sportivă necesară startului campionatului. Jucătorii prezenți la reunire au fost următorii:
Portari: Laurențiu Popescu, Silviu Lung Jr., Relu Stoian, Alexandru Glodean, Matei Goga
Fundași: Juraj Badelj, Vasile Mogoș, Florin Gașpăr, Iago Lopez
Mijlocași: Alex Cicâldău, Ștefan Baiaram, Lyes Houri, Takuto Oshima, Mihnea Rădulescu, Samuel Teles, Mihai Căpățînă, Ștefan Bană, Alex Ișfan, Denys Muntean, Robert Petculescu, Robert Ristoiu, Robert Gârgel, Eric Călugărescu

Atacanți: Luis Paradela, Jalen Blesa, Andrei Ivan, Jovan Markovic, Mihai Ninaci, Teodor Luță
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăGigi Becali a rostit un singur nume, după Craiova – FCSB 5-0: ”Ăla mi-a plăcut, dar nu are cu cine să joace!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăCe a făcut Mihai Rotaru, imediat după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăGigi Becali i-a decis soarta lui MM Stoica, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăSorin Cârțu, în extaz după ce Universitatea Craiova a spulberat-o pe FCSB: „Seară super, electrizantă, spumantă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin


You must be logged in to post a comment Login