-
Handbal: Dinamo – Fredericia, joi, 19:45, DGS 2
-
Liga 2: FCU Craiova – Unirea Ungheni, joi, 20:00, DGS 1
”Briliantul” a condus formația din Giulești în 54 de meciuri oficiale, perioadă în care a obținut o medie de 1,72 puncte pe meci.
- În sezonul 2022/2023, Rapid s-a clasat pe locul 5 în SuperLigă.
Adrian Mutu: ”Oferta financiară m-a făcut să aleg Neftchi” / ”Din partea administrației, domnul Șucu, Victor Angelescu și Daniel Niculae, n-au existat presiune”
”Briliantul” a plecat din Giulești chiar înainte de startul stagiunii 2023/2024, întrucât a dat curs ofertei venite din Azerbaijan, de la Neftchi Baku.
La mai bine de un an de la despărțirea de Rapid, Mutu a afirmat că nu regretă decizia luată, iar acesta a invocat și motivele care au dus la despărțire.
Totuși, fostul mare internațional a ținut să scoată în evidență modul în care cei din conducere s-au comportat cu el, deoarece i-au asigurat în permanență mediul de care avea nevoie și nu au pus presiuni.
”Nu îmi pare rău, a fost o alegere pe care am făcut-o la momentul respectiv. Oferta a fost prea mare, echipa avea potențial. Eu, probabil, eram și acum acolo, pentru că aveam un an plus încă un an contract. Dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat cu mama…
Eram nemulțumit de mercato-ul făcut de Rapid, pentru că aveam obiectiv locurile 1-3. Oferta financiară m-a făcut să aleg Neftchi, plus presiunea care a fost pusă pe mine la finalul sezonului. Aveam un an și opt luni la Rapid, ceea ce înseamnă mult pentru fotbalul din România.
Aștept o echipă stabilă din mai multe puncte de vedere. Eu am stat atât la Rapid pentru că am avut o conducere așa cum trebuie să fie. Din partea administrației, domnul Șucu, Victor Angelescu și Daniel Niculae, n-au existat presiune, doar din partea fanilor. Am avut stabilitate. Când am preluat echipa în play-out, am îndeplinit obiectivul.
Rrahmani trebuia să vină când l-am cerut eu, în fine. Am fost sincer cu toată lumea, le-am spus că astea sunt alegerile în fotbal. Eu, ca toți ceilalți, muncim să ne facem un nume și să ne asigurăm o stare de confort. Cine spune altceva, minte”, a declarat Adrian Mutu, la emisiunea Digi Sport Special.
Adrian Mutu, liber de contract
În prezent, ”Briliantul” este liber de contract. Antrenorul a rămas fără angajament în aprilie, când a decis să se despartă de CFR Cluj, în urma eșecului drastic suferit în Cupa României, 0-4 cu Corvinul Hunedoara.
FC Voluntari, Wahda Reserve, România U21, FCU Craiova 1948, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj sunt echipele din CV-ul lui Adrian Mutu.
Etichete: rapid , adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăVrea să plece de la Universitatea Craiova, după doar jumătate de an: destinația a fost aleasă deja
Răzvan Sava (24 de ani) nu a mai jucat pentru Universitatea Craiova din luna...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăVrea să plece de la Universitatea Craiova, după doar jumătate de an: destinația a fost aleasă deja
Răzvan Sava (24 de ani) nu a mai jucat pentru Universitatea Craiova din luna...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăFC Botoșani – Petrolul Ploiești, LIVE VIDEO, 18:00, la Digi Sport 1. ECHIPELE. ”Lupii”, fără victorie ”afară” de două luni
FC Botoșani va primi vizita celor de la Petrolul Ploiești, în primul meci al...
De admin -
Alte Sporturi
/ 26 de minute în urmăFC Botoșani – Petrolul Ploiești, LIVE VIDEO, 18:00, la Digi Sport 1. ECHIPELE. ”Lupii”, fără victorie ”afară” de două luni
FC Botoșani va primi vizita celor de la Petrolul Ploiești, în primul meci al...
De admin

You must be logged in to post a comment Login