Connect with us

Alte Sporturi

Real Madrid a dat comunicat oficial, după scandalul de arbitraj cu Atletico: ”Dezastruos”

  • admin
Real Madrid a dat comunicat oficial, după scandalul de arbitraj cu Atletico: ”Dezastruos”

  • SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00, DGS 1

  • Grimaldo (penalty, 53) și David (minutul 59) / Rudiger (minutul 89) au punctat, dar ”Galacticii” au jucat în 10 oameni din minutul 50, după eliminarea lui Dean Huijsen.

Real Madrid a fost de părere că Atletico Madrid trebuia să evolueze în inferioritate numerică, iar fazele reclamate au fost chiar două. La finalul meciului, ”Los Blancos” chiar au emis un comunicat în privința arbitrajului.

Real Madrid consideră că arbitrajul lui Ortiz Arias a fost dezastruos și reclamă că Atletico nu a primit două eliminări

Real Madrid a contestat faulturile dure comise de Cristian Romero și Kang In Lee, care au rămas nesancționate cu eliminare de către arbitrul Ortiz Arias. La prima fază, a mers chiar la VAR, dar nu i-a dat cartonaș roșu stoperului argentinian, ci doar galben.

”Real Madrid a pierdut un derby pe stadionul Metropolitano, umbrit de arbitrajul dezastruos al lui Ortiz Arias, care nu l-a eliminat pe Cuti Romero în prima repriză pentru că l-a călcat pe Bellingham (în ciuda faptului că a revăzut faza pe monitorul VAR) și pe Kang-In Lee pentru că l-a călcat pe glezna stângă pe Valverde. Ambele decizii s-au dovedit decisive, iar meciul s-a decis în cele din urmă în repriza secundă în favoarea lui Atletico.

Până în primele 30 de minute, meciul a oferit puține ocazii, dar de atunci, controversele au acaparat derby-ul. În minutul 35, Bellingham a ajuns înaintea lui Cuti Romero, iar fundașul lui Atletico l-a prins cu crampoanele pe genunchiul stâng. Ortiz Arias i-a arătat inițial un cartonaș galben jucătorului nostru, dar a fost chemat de Trujillo Suarez pentru a revedea faza pe monitor.

După ce a urmărit faza, i-a anulat cartonașul lui Bellingham și i-a arătat fundașului lui Atletico un cartonaș galben în loc să-l elimine. Nouă minute mai târziu, arbitrul a comis o a doua eroare crucială și nu l-a sancționat pe Kang-In Lee pentru o intrare asupra lui Valverde pe care l-a călcat cu crampoanele pe glezna stângă.

Ortiz Arias a urmărit îndeaproape faza, dar nu i-a arătat jucătorului lui Atletico un cartonaș roșu (și nici măcar un cartonaș galben) și nu a fost chemat de Trujillo Suerez la monitorul VAR.

Penalty și eliminarea lui Huijsen: În minutul 50, arbitrul Ortiz Arias a acordat penalty pentru un fault comis de Huijsen asupra lui Giuliano și i-a arătat jucătorului de la Real Madrid un cartonaș galben. Chemat de Trujillo Suarez, acesta a revizuit faza pe monitor și de data aceasta a decis să-l elimine pe Huijsen”, a transmis Real Madrid.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Video cu faultul comis de Cuti Romero în minutul 39:

VIDEO Intervenția lui Romero asupra lui Bellingham

Video cu faultul comis de Kang-in Lee în minutul 45, nesancționat deloc de arbitrul central:

Video eliminarea lui Dean Huijsen în Atletico – Real Madrid 2-1

VIDEO Huijsen a primit cartonașul roșu

Iturralde Gonzalez e de partea lui Real Madrid: ”E roșu”

Cei de la AS l-au contactat pe specialistul în arbitraj Iturralde Gonzalez, care s-a arătat de părere că la ambele intervenții trebuia dictat cartonaș roșu pentru Atletico Madrid.

Faza Jude Bellingham – Cristian Romero: „Se duce după minge, dar pentru că a avut o asemenea intensitate, trebuie să fie cartonaș roșu. Și-a plantat piciorul puternic și apoi nu și l-a tras înapoi. E roșu, e roșu”

Faza Kang In Lee – Federico Valverde: „Se duce cu crampoanele sus, direct pe o zonă unde ai cele mai multe șanse să te accidentezi. Este o decizie demnă de intervenția VAR. Al doilea fault a fost mai puternic decât primul, te poate accidenta foarte serios”.

VIDEO rezumat Atletico Madrid – Real Madrid 2-1

VIDEO rezumat Atletico Madrid – Real Madrid 1-2, din etapa a 7-a din La Liga

Etichete: real madrid , atletico madrid , arbitraj , video atletico-real madrid


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi