-
SuperLiga: Oțelul Galați – FCSB, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – UTA Arad, luni, 17:30, DGS 1
Meciul România – Muntenegru a putut fi urmărit în direct pe Digi Sport 2, dar și pe site-ul digisport.ro, în format Live Video&Text, precum și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.
Florentin Pera, după Muntenegru – România 27-25: ”Am jucat bine și nu am renunțat”
După victoria din debutul Campionatului European în fața Cehiei, scor 29-28, ”Tricolorele” au suferit prima înfrângere din această competiție în fața jucătoarelor din Muntenegru.
Chiar și în aceste condiții, Florentin Pera (45 de ani), selecționerul României, nu s-a declarat dezamăgit de evoluția handbalistelor din România și a precizat că a apreciat faptul că ”Tricolorele” au încercat în permanență să revină în joc.
”Am jucat bine și nu am renunțat. Se știe că avem o echipă nouă, cu multe jucătoare tinere. Șapte dintre aceste jucătoare sunt la primul lor Campionat European.
Eu sunt mulțumit că nu am renunțat timp de 60 de minute și am încercat să revenim în joc.
În prima repriză am reușit acest lucru, însă în a doua parte a meciului nu am avut suficientă energie”, a declarat selecționerul României, la finalul partidei.
VIDEO cu finalul meciului Muntenegru – România 27-25
Programul României de la EHF Euro 2024 de handbal feminin
29 noiembrie
- ROMÂNIA – Cehia 29-28. DETALII AICI
- Muntenegru – Serbia 24-18
1 decembrie
- Muntenegru – ROMÂNIA 27-25. DETALII AICI
- Serbia – Cehia 21:30, în direct la Digi Sport 4
3 decembrie
- Serbia – ROMÂNIA 19:00, în direct la Digi Sport 1
- Cehia – Muntenegru 21:30, în direct la Digi Sport 4
Lotul României de la EHF Euro 2024 de handbal feminin
- Portari: Bianca Curmenţ (CSM Corona Braşov), Diana Ciucă (CS Rapid Bucureşti, care este însă anunțată ca fiind accidentată), Daciana Hosu (CSM Bucureşti);
- Extreme dreapta: Oana Borş (HC Dunărea Brăila), Sonia Seraficeanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
- Interi dreapta: Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea);
- Centri: Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila), Alisia Boiciuc (CSM Corona Braşov);
- Interi stânga: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), Ştefania Stoica (CS Rapid Bucureşti);
- Extreme stânga: Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila);
- Pivoţi: Lorena Ostase (CS Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (HC Dunărea Brăila), Ştefania Jipa (SCM Gloria Buzău).
Etichete: romania , muntenegru , handbal feminin , campionatul european de handbal , florentin pera , ehf euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăContinuă emoţiile pentru Brazilia! Raphinha, out pentru meciul cu Scoţia de la Cupa Mondială. Verdictul medicilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victoria Braziliei cu 3-0...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGhinion teribil pentru jucătorul dorit de Real Madrid. S-a accidentat la Cupa Mondială şi riscă să rateze tot turneul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ghinion teribil pentru jucătorul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGhinion teribil pentru jucătorul dorit de Real Madrid. S-a accidentat la Cupa Mondială şi riscă să rateze tot turneul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ghinion teribil pentru jucătorul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGhinion teribil pentru jucătorul dorit de Real Madrid. S-a accidentat la Cupa Mondială şi riscă să rateze tot turneul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ghinion teribil pentru jucătorul...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login