-
SuperLiga: Farul – Rapid, luni, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – Sepsi, luni, 17:00, DGS 1
Rodinei a deschis scorul (minutul 6) pentru câștigătoarea Conference League, după care formația din Salonic a restabilit egalitatea (minutul 24) prin Camara. Kostoulas a adus-o din nou pe Olympiakos în avantaj, în minutul 31, iar rezultatul s-a menținut până la final.
În urma acestui rezultat, PAOK a rămas la 11 puncte în spatele liderului Olympiakos și are șanse din ce în ce mai mici să-și apere titlul de campioană.
Răzvan Lucescu, după Olympiakos – PAOK 2-1: ”În loc să intrăm noi cu avantaj la pauză, au intrat ei”
La finalul meciului, Răzvan Lucescu s-a declarat dezamăgit de faptul că formația sa nu a profitat de ocaziile pe care le-a avut. Mai mult, antrenorul formației din Salonic a vorbit și despre ghinionul din final, când Otto s-a accidentat chiar după ce efectuase toate cele cinci schimbări.
Astfel, Răzvan Lucescu a fost nevoit să abordeze finalul partidei 10 contra 11, iar Olympiakos a avut mai puține dificultăți în a păstra rezultatul.
”Un sezon complicat. Uneori lucrurile nu merg așa cum vrei, totul merge împotriva ta. În prima repriză am reușit să ne creăm șanse, dar în loc să intrăm noi cu avantaj la pauză, a intrat Olympiacos.
Același lucru s-a întâmplat și în a doua repriză. Am avut ocazii, cu excepția ultimelor zece minute, când am rămas cu zece jucători pentru că Otto s-a accidentat.
Oricine a văzut meciul poate înțelege că nu a fost o chestiune de oboseală, ca și cum nu am fi jucat joi (n.r.-cu FCSB, în Europa League).
După minutul 60 echipa a urcat, dar am avut parte și de o doză de ghinion, cu Otto, pentru că dacă s-ar fi întâmplat cu un minut mai devreme, am fi putut gestiona diferit schimbările”, a declarat Lucescu, potrivit Metrosport.
Etichete: razvan lucescu , paok , paok olympiakos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin

You must be logged in to post a comment Login