-
Liga 2: FC Argeș – Voluntari, marți, 19:30, DGS 1
-
Cupa României: CFR Cluj – Hermannstadt, miercuri, 20:30, DGS 1
Este cea mai mare lovitură dată până acum de arbitrul român și este impresionant că a reușit să primească un astfel de meci la o vârstă relativ fragedă pentru un arbitru.
Cristi Balaj, fericit că Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la marea finală
Majoritatea foștilor arbitri cunoscuți din România au reacționat cu privire la acest subiect, iar ultimul care a făcut-o este Cristi Balaj, actual președinte la CFR Cluj.
„Este o mândrie! O mândrie pentru tot ce înseamnă fotbalul românesc. Este meritul lui, în primul rând, și al celor care l-au susținut, dar, în primul rând, este meritul lui.
Pentru că el nu a avut pe nimeni. El nu a avut un tată, un unchi, un prieten, un vecin care să-l ajute. Și știu acest lucru precis. Doar prin muncă și seriozitate a reușit.
S-au spus multe lucruri despre el, s-au spus lucruri și pentru că un arbitru cu cât arbitrează mai mult, cu atât are ghinionul să facă mai multe greșeli.
Eu, de când m-am lăsat de arbitraj, nu am mai făcut nicio greșeală pe terenul de joc, sunt cel mai bun.
Și atunci, din acest punct de vedere, normal că au fost și discuții de-a lungul timpului. Ce e important pentru el? Că discuțiile au apărut la partide importante.
Un arbitru bun este legat de meciuri importante. Ar trebui să ne mândrim și să îi ținem pumnii lui și brigăzii de arbitri, bineînțeles”, a declarat Balaj, conform Fanatik.
Citește și:
Istvan Kovacs, la finala Champions League după Nicolae Rainea și Ion Crăciunescu
Primul român care a avut onoarea de a conduce o astfel de finală a fost regretatul Nicolae Rainea, cel care a arbitrat finala Cupei Campionilor din 1983, Hamburg – Juventus 1-0.
Apoi, onoarea i-a aparținut lui Ion Crăciunescu, cel care a arbitrat finala Cupei Campionilor Europeni, Ajax – AC Milan 1-0, în 1995.
Așadar, după exact 30 de ani vom avea iar un arbitru la finala celei mai importante competiții intercluburi din lume.
VIDEO Rezumat Inter – Barcelona 3-3 (4-3 d.p.)
VIDEO Rezumat PSG – Arsenal 2-1
Etichete: istvan kovacs , cristi balaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăDupă ce a fost dorit ca selecționer, Edi Iorădnescu a primit altă ofertă și a spus totul: ”Cu adevărat remarcabil”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăCorvinul – FC Voluntari 3-2. ”Corbii” au câștigat pe final! Meci spectaculos la Petroșani
09.10.2026, 19:56 SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăÎntrebat dacă vrea un schimb Boutoutaou – Nsimba, Reghecampf n-a stat la discuții
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăMourinho anunță măsuri radicale la Real Madrid: „Nu va fi pe bancă”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login