-
Serie A: Inter – Torino, luni, 21:45, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Farul, luni, 19:00, DGS 1
Golul lui Bettaieb (min. 72) și autogolul lui Mihai Popescu (min. 88) au decis scorul partidei de pe Național Arena.
Reacția lui Bogdan Andone, după victoria 2-0 cu FCSB: „Le-am zis jucătorilor să punem presiune„
La finalul partidei, antrenorul piteștenilor Bogdan Andone (50 de ani) a declarat că le-a transmis jucătorilor săi să facă presiune pe adversar, lucru care a adus, într-un final, victoria.
„A fost un joc intens. În prima parte nu am gestionat cum ne-am fi dorit. Am aşteptat pauza ca să fac schimbările. Am avut şi problema cu accidentarea lui Tudose. Am fost nevoit să improvizez cu Sierra.
Toţi băieţii au intrat foarte bine în joc. Poate în repriza a doua ne-am ridicat puţin nivelul. Intrarea băieţilor adus în plus. Am avut situaţii bune, am marcat două goluri, am avut şi bară.
E important că strângem puncte. Am avut un început de sezon foarte greu, cu echipe de play-off. Mă bucur că nu am reușit să primim gol, avem 11 goluri marcate, este foarte bine pentru o promovată. Avem meci de Cupă, apoi cu Metaloglobus. Trebuie să fim pregătiți bine mental.
Le-am zis jucătorilor să punem presiune, să îi forțăm să facă greșeli. Facem 0-0 sau 1-1, nu ne ajuta deloc. Până la urmă vii pe un stadion frumos, contra unui adversar bun, de ce să nu încerci să joci.”, a declarat Bogdan Andone, la finalul partidei cu FCSB.
VIDEO cu declarațiile oferite de Bogdan Andone, la finalul meciului FCSB – FC Argeș 0-2:
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB – FC Argeș 0-2
VIDEO cu reacțiile după FCSB – FC Argeș 0-2
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: bogdan andone , video fcsb fc arges 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Aston Villa, Atletico – Bayern LIVE (22:00). Chivu merge în Olanda. Programul serii în UEFA Champions League
Etapa a patra din UEFA Champions League propune multe dueluri extrem de interesante. Campioana...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAndrei Șucu, prima reacţie în plin scandal cu Daniel Pancu la Rapid. Ce a scris la miezul nopții
Daniel Pancu l-a criticat public pe Andrei Şucu, după ce l-a înlocuit la pauza...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăE scandal! Laurențiu Reghecampf, după ”U” Cluj – FCSB: ”Mi se pare suspect. Dacă nu urmăresc fotbalul, n-au de unde să știe”
FCSB a fost învinsă, 0-1, de ”U” Cluj, meci la capătul căruia Laurențiu Reghecampf...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăIlie Dumitrescu a spus-o fără ocolișuri după U Cluj – FCSB și l-a luat prin surprindere pe Radu Naum: ”Asta sună destul de rău”
U Cluj a învins-o pe FCSB cu scorul de 1-0, luni seara, pe ”Cluj...
De admin

You must be logged in to post a comment Login