Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Alex Dobre vrea să rămână cu lucrurile bune după înfrângerea suferită de Rapid în meciul de pe teren propriu cu Dinamo. „Câinii” au câştigat cu 1-0 meciul din Giuleşti şi au urcat, pentru moment, pe locul 1 în Liga 1.
În repriza secundă, Daniel Pancu a fost eliminat de Horaţiu Feşnic după o nouă reacţie nervoasă. Antrenorul giuleştenilor a intrat pe teren, nemulţumit de faptul că centralul a întrerupt un atac al rapidiştilor, pentru ca echipa medicală să îi acorde îngrijiri lui Alexandru Musi.
Alex Dobre, inspirat de Daniel Pancu: „Îmi place energia lui”
Pancu a urmărit apoi cum echipa sa a pierdut partida din tribune şi urmează să stea cel puţin două etape suspendat, la două meciuri importante, cu Petrolul şi Universitatea Craiova.
Alex Dobre a declarat după meci că Pancu este un antrenor care trăieşte intens fiecare meci şi că energia acestuia îi inspiră pe jucătorii de la Rapid:
„Este un tip de antrenor care trăiește fiecare meci la maximum. Asta ne inspiră și nouă și îmi place energia lui, îmi place ceea ce transmite atât la antrenament cât și la meci.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA trecut meciul cu Oțelul și a tras concluzia despre situația de la FCSB: ”Cele mai grele săptămâni din viața mea”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe scandal! La miezul nopții, Vinicius a trecut direct la acuzații și e gata să primească marea lovitură
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStupoare la CFR Cluj! Noul investitor din Gruia a fost ”dat dispărut”
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă”Să vină ei la împărat!”. Cum s-a comportat Gigi Becali, la Arena Națională, cu Anghel Iordănescu, Dan Petrescu și Edi
SuperLiga: Farul – Petrolul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – Univ. Craiova, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login