Connect with us

Alte Sporturi

Răzvan Burleanu, după intrarea CFR-ului în insolvență: ”Jucătorii să nu mai fie de acord cu eşalonarea salariilor”

  • admin
Răzvan Burleanu, după intrarea CFR ului în insolvență: ”Jucătorii să nu mai fie de acord cu eşalonarea salariilor”

  • La Liga: BarcelonaBilbao, joi, 22:00, DGS 1

  • EFL Cup: ChelseaLuton, joi, 21:30, DGS 3

CFR Cluj a intrat oficial în insolvență pe 20 august, după ce Tribunalul Cluj a admis cererea formulată de club.

Răzvan Burleanu a reacționat în privința insolvenței de la CFR Cluj: ”Situația este cauzată de o asemenea problemă”

Ceea ce avem nevoie de la jucători este să nu mai fie întotdeauna de acord cu eşalonarea salariilor. Pentru că situaţia de la CFR Cluj este cauzată de o asemenea problemă. Azi ne referim la o schimbare fundamentală la nivel de licenţiere şi monitorizare financiară chiar dacă la implementarea ei mulţi au fost împotrivă.

Inclusiv colegii noştri de la LPF, considerând că cluburile ştiu mai bine ce trebuie să facă. Ca să ne referim la CFR, planul de redresare financiară nu a fost respectat.

Acest plan se baza pe câteva surse de venit care puteau să aibă un nivel înalt de predictibilitate, precum veniturile din partea UEFA, transferurile de jucători şi împrumuturi din partea acţionarilor clubului.

Dar aceste trei elemente nu s-au realizat, aşa că acum avem această situaţie. Trebuie să înţelegem că dacă angajaţii, alte cluburi sau statul au acceptat eşalonări la plată, atunci datoriile nu mai sunt considerate datorii restante”, a afirmat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Agerpres.

Clubul CFR Cluj se confruntă în ultima perioadă cu o criză financiară acută, jucătorii reclamând restanţe la plata mai multor salarii.

Formația din Gruia a mai fost o dată în această situație, mai exact între anii 2015 – 2017, urmând ca mai apoi să ajungă Ioan Varga la conducere.

Răzvan Zăvăleanu a numit primele trei măsuri luate în cazul insolvenței de la CFR: „Facem o analiză pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii 3 ani”

CFR s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme financiare serioase. Inițial, Ioan Varga a amânat planul cu intrarea în insolvență, dar formația din Gruia a apelat în cele din urmă la acest procedeu.

La fel ca și în 2015, Răzvan Zăvăleanu a fost desemnat ca administrator judiciar să se ocupe de caz. În exclusivitate pentru digisport, Zăvăleanu a vorbit despre situația de la CFR.

  • Reamintim că Răzvan Zăvăleanu a lucrat la dosarele de insolvență de la CFR, Dinamo și Gaz Metan Mediaș

„Din păcate, nu poate dura atât de puțin. Noi facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 3 ani la CFR. E destul de complex, nu putem avea date de la o zi la alta. Cred că în aproximativ două săptămâni voi avea mai multe detalii. Primul lucru concret a fost să ridicăm popririle puse de finanțe pe conturi.

Am făcut activități pentru ridicarea interdicției de transferuri la FIFA și, totodată, am reziliat contracte pe care le-am considerat păguboase. Sunt lucruri uzuale, care se fac în prima fază a procedurii, a spus Răzvan Zăvăleanu, pentru digisport.ro.

CFR a făcut anunțul, după ce Tribunalul Cluj a admis cererea de intrare în insolvență: „Redresarea financiară a societății

La puțină vreme după decizia luată de Tribunalul Cluj, CFR a emis un comunicat oficial. Formația din Gruia a ținut să explice motivul din spatele acestui demers, dar și să mulțumească partenerilor și suporterilor clubului pentru susținerea de care au dat dovadă.

„COMUNICAT DE PRESĂ

Tribunalul Specializat Cluj a aprobat astăzi cererea de deschidere a procedurii de insolvență a clubului CFR 1907 Cluj. Demersul a fost solicitat de către clubul nostru din dorința de a asigura cadrul legal necesar pentru redresarea financiară a societății.

Ne exprimăm intenția fermă ca, împreună cu firma desemnată, să depunem un plan sustenabil de reorganizare care să permită atât desfășurarea activității sportive, cât și onorarea obligațiilor față de creditori.

Dorim să mulțumim, pe această cale, tuturor partenerilor și suporterilor noștri pentru susținerea necondiționată și îi asigurăm că această etapă reprezintă un pas important în restabilirea echilibrului financiar, păstrând ca obiectiv menținerea performanței sportive. Cluj-Napoca, 20.08.2026″, a transmis CFR.

Etichete: razvan burleanu , cfr cluj insolventa , insolventa cfr cluj


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi