Connect with us

Alte Sporturi

Probleme uriașe pentru echipa de la baraj: ultimul salariu, plătit în ianuarie! Doar 900 de euro în conturi

  • SuperLiga: DinamoFCSB, vineri, 20:30, DGS 1

  • UCL: PSGArsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1

În tur, sibienii s-au impus cu 3-2, după ce au avut un avans de trei goluri.

Hermannstdat nu a mai plătit salariile din luna ianuarie! Sibienii aveau doar 900 de euro în conturi la finalul lunii aprilie

Hermannstdat se află în insolvență încă din anul 2021 și continuă să aibă probleme financiare grave. Conform jurnalistului Emanuel Roșu, sibienii nu au mai plătit salariile din luna ianuarie!

Recent, Antoni Ivanov și Jair au refuzat să se mai întoarcă la antrenamente. Neplătiți, cei doi au depus memoriu împotriva clubului, refuzând să mai joace.

FOTBAL:METALOGLOBUS BUCURESTI-FC HERMANNSTADT, PLAY OUT SUPERLIGA SUPERBET (11.05.2026)
Dorinel Munteanu / Foto: Sport Pictures

Potrivit Golazo, la finalul lunii aprilie, Hermannstadt mai avea în conturi doar 4.668,67 lei, echivalentul a puțin peste 900 de euro.

În ultimul raport de activitate, depus la Tribunalul Sibiu, administratorul judiciar vorbește despre problemele financiare ale clubului și spune că viitorul echipei depinde de rămânerea în prima ligă.

”În continuare situația financiară a asociației se menține deficitară din cauza neîncasării la timp a creanțelor noastre.

Așteptăm ultimul meci al echipei programat pentru data de 01.06.2026 ora 20,30 pentru a afla dacă echipa retrogradează în liga secundă de fotbal sau rămâne în liga 1, situație în care consider că situația financiară a asociației se va îmbunătăți”, se arată în documentul depus în dosarul de insolvență.

Aproape două milioane de euro o să le intre în cont celor de la Hermannstadt în următoarea perioadă pentru Ianis Stoica și Thiago Goncalves

În vara lui 2025, Ianis Stoica a semnat cu Estrela Amadora.

Atacantul român a plecat de la Hermannstadt în schimbul sumei de 1,3 milioane de euro. Totodată, sibienii au păstrat și un procent de 20% dintr-un viitor transfer al lui Ianis Stoica.

Ianis Stoica / Foto: Profimedia

Cele două formații s-au înțeles ca suma să fie plătită în trei tranșe timp de un an, iar Estrela Amadora a primit factura de plată pe 1 septembrie 2025 și a avut termen 30 de zile pentru a vira primii bani către Hermannstadt. În cele din urmă, lusitanii nu au achitat vreun ban și au fost reclamați la FIFA.

Hermannstadt a câștigat și are de primit 800.000 de euro în termen de 45 de zile. Totodată, finanțatorul Claudiu Rotar a dezvăluit că în conturile clubului din Sibiu urmează să mai intre încă 1,1 milioane de euro.

„Noi avem o problemă, că nu am încasat niște bani. S-a dat totul peste cap. Am primit sentința de la FIFA pentru banii în schimbul lui Ianis Stoica. O să primim în termen de 45 de zile. Nu mai au nicio șansă. Estrela Amadora nu a plătit până acum niciun euro.

O să luăm acum două tranșe, aproximativ 800.000 de euro. După aceea va mai fi o restanță în iulie. Avem dosar deschis la FIFA și va fi foarte ușor de aplicat de acum. Mai luăm și banii de pe Thiago Goncalves (n.r. de la Ujpest), în iunie, cam 400.000 de euro. Bani avem, doar că nu i-am încasat.

Nu am primit nici banii pe regula 5+6 de la FRF, de anul trecut. Este vorba despre 700.000 de euro. O să vină banii”, a spus Claudiu Rotar pe 19 mai, pentru digisport.ro.

Etichete: baraj , probleme financiare hermannstadt


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi