Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Daniel Pancu (48 de ani) a bătut palma cu Rapid şi urmează să fie prezentat oficial la formaţia din Giuleşti, după ce se va despărţi de CFR Cluj. Antrenorul a început deja pregătirile pentru sezonul următor, stabilind primul transfer al verii.
Daniel Pancu vrea să-l aducă la Rapid pe Sheriff Sinyan (29 de ani), stopperul din Gambia care evoluează la CFR Cluj.
Primul transfer pe care Daniel Pancu îl face la Rapid: Sheriff Sinyan, de la CFR Cluj
Sheriff Sinyan e foarte aproape să ajungă la un acord cu cei de la Rapid, notează fanatik.ro. Fundaşul central de 29 de ani a ajuns la final de contract cu cei de la CFR Cluj.
Întrebat despre transferul lui Sherrif Sinyan la Rapid, Daniel Pancu şi-a exprimat admiraţia faţă de fundaşul central, pe care l-a antrenat la CFR Cluj: “(n.r. – Sinyan primul transfer la Rapid?) Ce jucător bun! Știu că termină contractul cu CFR”, a transmis viitorul antrenor de la Rapid.
Şi Marius Şumudică, fostul antrenor de la Rapid, a fost întrebat despre transferul lui Sheriff Sinyan de la CFR Cluj, la Rapid. “Şumi” a transmis că giuleştenii ar da o lovitură, dacă mutarea stopperului s-ar concretiza.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCât s-a terminat Hapoel Beer Sheva – Dinamo Zagreb! Meci de Europa League pe Giulești
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăManchester United – Brighton 2-3. „Remontada” pe Old Trafford și „Diavolii” sunt OUT din Cupa Ligii Angliei
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRomânia – Franța 3-2, la Campionatul European! ”Tricolorii” au revenit de la 0-2 și urmează optimile
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎn mai puțin de 24 de ore: Real Madrid i-a luat fața Barcelonei și e favorită la transfer!
Europa Laegue: Levski Sofia – Salzburg, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Juventus –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login