Connect with us

Alte Sporturi

Prima reacție din tabăra lui Dinamo, după eșecul cu U Cluj: ”În prima repriză nu au avut vreun șut”

  • admin

  • Liga 2: Csikszereda – Metalul Buzău, marți, 18:00, DGS 1

  • Liga 2: Chindia – Afumați, marți, 20:30, DGS 1

  • Singurul gol marcat pe ”Cluj Arena” a fost cel al lui Ovidiu Bic din minutul 64. 

Raul Opruț: ”A doua repriză nu am reușit să găsim soluțiile cele mai bune”

La finalul partidei, Raul Opruț s-a declarat dezamăgit de rezultatul final. Fundașul celor de la Dinamo a dezvăluit că prima repriză a aparținut echipei sale, însă o dată cu golul marcat de U Cluj, adversarii au știut să mențină avantajul.

”A fost un meci echilibrat. Cred că în prima repriză am făcut un joc foarte bun și ei nu cred că au avut vreo ocazie sau vreun șut la poartă. Din păcate nu am reușit să înscriem din cele trei ocazii pe care le-am avut. Ei au gestionat jocul, după ce au marcat. Au făcut o a doua repriză mai bună sau cel puțin mai eficace.  

A fost un meci echilibrat, un derby, au fost două echipe foarte bune. Mergem înainte. Trebuie să ne odihnim, să revenim la antrenamente și să câștigăm următoarele meciuri. 

E fotbal, sunt și ei o echipă bună. Cred că așa a fost să fie, a doua repriză nu am reușit să găsim soluțiile cele mai bune pentru a crea pericol. 

Am avut meciuri grele, am adunat 12 puncte, dar trebuie să continuăm pentru că avem o echipă bună”, a spus Raul Opruț. 

VIDEO cu rezumatul partidei

Etichete: dinamo , u cluj , superliga , raul oprut


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi