
-
Media: Digi Sport Special, sâmbătă, 17:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Odată cu eliminarea ”Panzerelor” de la Campionatul European, Toni Kroos (34 de ani) a evoluat în ultimul său meci din cariera sa de fotbalist (mijlocașul a anunțat că după EURO ”își va agăța ghetele în cui”).
La câteva minute după fluierul de final al partidei cu Spania, reporterii și-au îndreptat atenția spre Kroos, pentru a-i surprinde acestuia prima reacție după ce, în mod oficial, și-a încheiat ”aventura” în fotbal.
Toni Kroos: ”Cea mai mare problemă este că am fost eliminați, nu dezamăgirea că eu îmi închei cariera în acest fel”
Toni Kroos s-a arătat dezamăgit de faptul că Germania a fost eliminată de la EURO 2024 în ultimele minute ale duelului cu Spania și că nu a reușit să triumfe la competiția pe care țara sa o și organizează).
De asemenea, mijlocașul a spus că se simte mult mai afectat de eșecul suferit de selecționata sa, decât de faptul că în această seară (5 iulie) își va încheia cariera.
„A fost un meci în care am dat tot ce am putut. Am fost foarte aproape, iar asta face ca gustul să fie și mai amar acum.La momentul acesta, cea mai mare problemă este că am fost eliminați, nu dezamăgirea că eu îmi închei cariera în acest fel.
Împreună am avut un obiectiv mare, însă el a fost spulberat acum. Totuși, vom realiza ulterior că am făcut un turneu bun. Putem să fim mândri”, a spus Kroos, la ARD.
Pentru echipa națională, Toni Kroos a adunat 113 de selecții și a marcat 17 goluri. Alături de ”Panzere”, mijlocașul a reușit să câștige Cupa Mondială 2014 din Brazilia, după o finală câștigată în fața Argentinei, scor 1-0.
La echipele sale de club (Real Madrid, Bayern Munchen și Bayer Leverkusen), Kroos a reușit să câștige 33 de trofee și, astfel, să devină cel mai titrat jucător german din istorie.
Etichete: spania , germania , toni kroos , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Neicuțescu și gestul făcut după ce l-a accidentat grav pe Robicek! Cariera stoperului, în pericol
Accidentare gravă sâmbătă în confruntarea dintre SC Popești Leordeni și CS Afumați, din Liga...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRapid – Corvinul LIVE TEXT (21:30). Meci complicat pentru Daniel Pancu. Echipele probabile
Rapid București – Corvinul Hunedoara este meciul care închide ziua din Liga 1. Cele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPetrolul – Sepsi OSK LIVE SCORE (17:15). Prahovenii vor revanșa după eșecul de la Ovidiu. Echipele de start
Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este primul meci al zilei din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăValeriu Iftime a reacționat după ce suporterii lui Dinamo l-au numit „spurcat” pe Marius Croitoru
FC Botoșani a plecat fără punct de pe Arena Națională vineri seară, însă Marius...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login