-
SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, vineri, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, vineri, 17:00, DGS 1
Doi avocaţi recuzaţi, în procesul morţii lui Maradona. Primii martori vor fi audiaţi marţi
Galerie Foto
Judecătorii au decis să-i recuze pe Rodolfo Baque şi Martin De Vargas, doi dintre cei trei avocaţi ai infirmierului Ricardo Almiron, întrucât ei trebuie să asigure şi apărarea unei alte infirmiere, Gisela Madrid, care va fi judecată separat de 7 şapte inculpaţi, în iulie.
Avocaţii celorlalţi acuzaţi au invocat un potenţial conflict de interese.
„Judecătorii au decis să mă excludă de la proces, pentru că nu vor ca eu să spun că Maradona a fost ucis”, a denunţat avocatul Rodolfo Baque, punctând, în opinia sa, asupra responsabilităţii neurochirurgului Luciano Luque, a psihiatrei Agustina Cosachov şi a psihologului Carlos Diaz în producerea decesului legendei fotbalului argentinian, la vârsta de 60 de ani, în urma unei crize cardio-respiratorii, pe un pat medical de la reşedinţa sa din Tigre (nord de Buenos Aires).
El a anunţat că va face apel la această decizie.
Marţea viitoare, la următoarea audiere, sunt aşteptaţi, conform Ministerului Public, primii martori: cei trei poliţişti care au intrat în camera medicală amenajată la puţin timp după anunţul morţii lui Maradona.
Părţile au discutat, de asemenea, despre o eventuală reducere a numărului de martori, care iniţial trebuiau să fie în jur de 120.
Procurorii de caz au denunţat „un asasinat”, o convalescenţă devenită „teatrul groazei”, în procesul în care sunt judecaţi şapte profesionişti din sistemul medical.
Cei şapte, neurochirurgul Leopoldo Luque, psihiatra Agustina Cosachov, psihanalistul Carlos Diaz, doctoriţa şi coordonatoarea unităţii medicale private Swiss Medical, Nancy Forlini, medicul Pedro Di Spagna, coordonatorul infirmierilor Mariano Perroni şi Ricardo Almiron, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare, într-un proces prevăzut să dureze până în luna iulie, cu aproximativ 120 de martori, de la experţi, familie, apropiaţi şi medici curanţi ai lui Maradona de-a lungul anilor.
Maradona a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani ca urmare a unei insuficienţe respiratorii soldată cu un stop cardiac, aflându-se „într-o situaţie de neputinţă”, potrivit procurorilor Patricio Ferrari, Cosme Iribarren şi Laura Capra, responsabili cu dosarul.
Procurorii susţin că inculpaţii ştiau că au procedat greşit şi au exprimat acest lucru în discuţiile lor, cu fraze precum „el va muri” sau „asta este greşit”.
În acest caz, patru plângeri au fost depuse de cei cinci copii recunoscuţi ai lui Maradona şi o alta de surorile fotbalistului.
Etichete: deces , argentina , diego maradona , proces , avocati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPSG s-a decis! 150.000.000€ pentru transferul starului de la Cupa Mondială
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNicolae Stanciu, lovitura verii a lui Gigi Becali la FCSB? ”De ce vi se pare greu de crezut?”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA venit anunțul: ”Denis Drăguș se alătură echipei săptămâna viitoare”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEnglezii n-aveau cum să uite! Cum l-au numit pe Gabi Mureșan, după ce au aflat că a murit
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin

You must be logged in to post a comment Login