
-
SuperLiga: UTA – Oțelul, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Buzău – Rapid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
A zburat spre Italia, acolo unde va fi prezent la două partide oficiale, Parma – Palermo, duminică, de la 19:30, și Frosinone – Pisa, luni, de la ora 19:00. Ambele partide se vor disputa în Turul 1 al Cupei Italiei.
Mircea Lucescu a plecat în Italia și se va întâlni cu cinci internaționali români: Man, Mihăilă, Marius Marin, Adrian Rus și Nedelcearu
Lucescu senior a semnat pe 6 august un contract pe doi ani cu FRF și a devenit selecționerul României. Prima sa acțiune oficială va fi în Liga Națiunilor, dubla de pe 6 și 9 septembrie, atunci când ”Tricolorii” vor întâlni Kosovo, în deplasare, respectiv Lituania, pe teren propriu. Din aceeași grupă mai face parte și Cipru.
După meciul de la Parma, Lucescu se va întâlni cu Dennis Man și cu Mihăilă, iar la modul în care este cunoscut noul selecționer, nu este exclus să însemne multe faptul că primul ”stranier” vizitat în mandatul său este Dennis Man.
De asemenea, va avea discuții și cu Valentin Mihăilă, fotbalist despre care spune că are un potențial uriaș, dar și cu Ionuț Nedelcearu, jucător al celor de la Palermo.
Rus și Nedelcearu, doi dintre cei care au fost cu România la EURO 2024, nu sunt siguri ce le rezervă viitorul
Apoi, tehnicanul român va fi prezent și la jocul Frosinone – Pisa, după care va sta de vorbă cu Marius Marin și cu Adrian Rus, acesta din urmă revenit după împrumutul la Pafos, în Cipru.
Din păcate, dacă Man, Mihăilă și Marius Marin sunt ok la cluburi, ceilalți doi, Nedelcearu și Adi Rus nu știu ce le rezervă viitorul, iar Lucescu îi are pe listă printre fundașii centrali care au fost și la EURO 2024.
Lucescu se va întoarce la București marți, zi în care va pleca spre Salonic, pentru partida PAOK – Malmo, joc retur din turul 3 preliminar în Liga Campionilor, În primul meci a fost 2-2 în Suedia.
Etichete: mircea lucescu , lucescu italia , dennis man lucescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăScandal la Ferrari după Marele Premiu al Mexicului. Replica lui Leclerc după nemulțumirea lui Hamilton
Ferrari a plecat din Mexic cu un podium, puncte importante și sentimentul că a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăUn nou scandal îl vizează pe Infantino! FIFA ar fi achitat în locul său o datorie de 4 milioane de dolari
Gianni Infantino se află în centrul unei noi controverse care implică milioane de euro....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăRăducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”
Revenirea lui Florin Răducioiu la Dinamo a stârnit reacții negative din partea suporterilor în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăRăducioiu nu s-a mai abținut după criticile suporterilor lui Dinamo: ”Devin un câine foarte rău și pot face rău!”
Revenirea lui Florin Răducioiu la Dinamo a stârnit reacții negative din partea suporterilor în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login