Connect with us

Alte Sporturi

Prețurile la Cupa Mondială 2026 au luat-o razna! Meciul unde un bilet a ajuns să coste cât o garsonieră

Prețurile la Cupa Mondială 2026 au luat o razna! Meciul unde un bilet a ajuns să coste cât o garsonieră

  • Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1

  • Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1

Interesul uriaș pentru fazele eliminatorii a dus piața de revânzare la cote fără precedent, iar unele tichete au ajuns să coste cât o garsonieră, în multe orașe din Europa.

Un bilet la Mexic – Anglia, în ”optimi” la Cupa Mondială 2026, a ajuns să coste 36.000 de dolari!

Cel mai spectaculos exemplu vine fix înaintea duelului dintre Anglia și Mexic, din optimile de finală, unde un bilet a fost listat la nu mai puțin de 36.000 de dolari.

Așadar, confruntarea dintre Anglia și Mexic, programată pe celebrul Estadio Azteca, luni, 6 iulie, de la ora 3:00, a devenit cea mai căutată partidă a Cupei Mondiale de până acum.

Potrivit Financial Times, prețurile au crescut cu aproximativ 30% doar în ultimele trei zile, iar pe platformele de revânzare cele mai bune locuri au ajuns la 36.000 de dolari.

Chiar și cele mai ieftine bilete disponibile costă aproape 3.700 de dolari, în timp ce pe platforma oficială FIFA unele tichete cu valoare inițială de 180 de dolari au fost scoase la vânzare pentru aproape 10.000 de dolari.

Prin comparație, un bilet pentru partida Canada – Maroc poate fi cumpărat cu mai puțin de 700 de dolari.

Fußball | Herren | FIFA Fußball-Weltmeisterschaft 2026 | Gruppe C | Brasilien vs. Marokko | 13.06.2026
Fanii au umplut stadioanele la Cupa Mondială 2026 / Foto: Profimedia

Mexicul trăiește la maximum febra Cupei Mondiale 2026

Interesul uriaș al suporterilor mexicani explică explozia prețurilor.

Naționala lui Javier Aguirre a ajuns în optimile de finală fără gol primit, iar victoria cu 2-0 în fața Ecuadorului a declanșat o declanșat o sărbătoare fără egal în Ciudad de Mexico.

Presa internațională a notat că aproximativ un milion de oameni au ieșit pe străzile capitalei, unde petrecerea a continuat până dimineața.

Autoritățile au suspendat cursurile în zilele în care joacă naționala, iar restaurantele, cafenelele și barurile au ecrainstalat ne uriașe pentru suporteri.

Din păcate, bucuria a fost umbrită și de incidente tragice. Patru persoane și-au pierdut viața în timpul manifestațiilor organizate după calificarea Mexicului.

Președintele Mexicului nu a participat la niciun meci de la Cupa Mondială 2026! Motivul? Prețul exagerat al biletelor

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a decis să nu participe la niciun meci al Cupei Mondiale 2026.

Liderul mexican a explicat că nu dorește să accepte privilegii, într-un moment în care majoritatea oamenilor nu își permit biletele extrem de scumpe.

Invitația VIP primită pentru meciul de deschidere a fost oferită unui tânăr de 21 de ani, câștigător al unui concurs.

Estadio Azteca va găzdui Mexic – Anglia

Partida Anglia – Mexic reprezintă ultimul meci al actualei ediții găzduit pe legendarul Estadio Azteca.

Arena are o istorie impresionantă. Aici, Pele a cucerit titlul mondial cu Brazilia în 1970, iar în 1986 Diego Maradona a înscris celebrul gol ”Mâna lui Dumnezeu”, chiar împotriva Angliei.

Pe lângă atmosfera incendiară creată de peste 80.000 de spectatori, englezii trebuie să facă față și altitudinii de peste 2.200 de metri. Harry Kane a recunoscut deja că Mexicul beneficiază de un avantaj important, după ce a disputat trei dintre cele patru meciuri din turneu chiar în capitala țării.

  • Partida Mexic – Anglia va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
  • Digisport.ro te va ține la curent AICI cu toate rezultatele și clasamentele actualizate, de-a lungul întregii Cupe Mondiale.
Stadionul Azteca din Mexic / Foto: Profimedia

Nu a fost pentru prima dată când au fost prețuri exagerate la bilete, la actuală ediție de Campionat Mondial

Anglia – Mexic nu este singurul meci care a produs adevărate recorduri pe piața biletelor.

În șaisprezecimile de finală, duelul Portugalia – Croația, scor 2-1, care i-a pus față în față pe Cristiano Ronaldo și Luka Modric, a avut bilete listate la aproximativ 18.500 de euro.

La începutul vânzării oficiale, FIFA comercializa tichetele pentru această partidă la prețuri cuprinse între 335 și 875 de dolari.

Și confruntarea dintre Portugalia și Columbia a atins cote spectaculoase. Cel mai ieftin bilet disponibil în ziua meciului costa aproximativ 3.500 de dolari, în timp ce locurile din apropierea gazonului au urcat până la 30.000 de dolari. Pachetele VIP au depășit chiar și pragul de 50.000 de dolari.

Toate aceste cifre confirmă că ediția din 2026 stabilește nu doar recorduri sportive, ci și financiare, interesul uriaș al fanilor transformând biletele la unele meciuri în adevărate obiecte de lux.

Etichete: anglia , mexic , preturi bilete , bilete cupa mondiala , cupa mondiala 2026


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi