SuperLiga: CFR – Poli Iași, sâmbătă, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Oțelul – Universitatea Craiova, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a transmis că a simțit o bucurie în urma victoriei FCSB-ului comparabilă cu cea de acum peste 38 de ani, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, după finala cu Barcelona.
Valeriu Iftime, după PAOK – FCSB 0-1: ”M-am bucurat enorm, enorm. Olaru poate evolua într-o echipă de Champions League”
Omul de afaceri l-a elogiat pe Darius Olaru, în ciuda eliminării din minutul 56. Căpitanul roș-albaștrilor a contribuit decisiv la singura reușită a meciului, care i-a purtat semnătura lui Daniel Bîrligea.
Galerie Foto
Iftime consideră că Olaru poate evolua chiar la un nivel superior, în Champions League.
”Orice victorie la nivelul ăsta este grozavă! Este extraordinar de importantă pentru toți. FCSB demonstrează că putem trăi în Europa League, într-o competiție europeană.
Când îi bați pe niște greci care veneau în vârful bocancilor, chiar dacă ei au avut două bare, au muncit și au fost mai buni ca noi și cu domnul Becali, care a coborât de pe muntele Athos, uite că Dumnezeu i-a ajutat.
E o victorie norocoasă, dar e o victorie care a arătat că Olaru, în opinia mea, e jucătorul care poate evolua într-o echipă de Champions League. Cu devotament. El are un curaj de care nu-ți poți închipui. Își dă ultima suflare în fiecare fază. M-am bucurat enorm, enorm! Ca la Sevilla. Bravo, FCSB”, a spus Iftime, potrivit sport.ro.
VIDEO Rezumat PAOK – FCSB 0-1
Clasamentul din Europa League, după două etape
Etichete: valeriu iftime , fcsb europa league , paok fcsb , patron botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăȘumudică a explicat de ce a ignorat meciul dintre FCSB și PAOK: “Era mai important pentru mine”
Marius Șumudică nu a avut motive de satisfacție după ce FCSB a mai reușit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăO sportivă maghiară a avut o criză de nervi și a postat un mesaj xenofob: ”Urâm România!”. Ce amendă a primit
Gabriella Kota a făcut pereche cu Balazs Katz în proba de dublu mixt a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăMircea Rednic a spus lucrurilor pe nume după victoria cu Petrolul: ”Asta e problema la Arad!”. Mesaj pentru fanii UTA-ei
UTA Arad s-a impus în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 3-1. Golurile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăFarul – Dinamo 0-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Cătăli Cîrjan lovește din nou! ”Câinii” nu au mai câștigat în deplasare din februarie
Echipele de start: Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Bălașa, Marins, C. Ganea – Radaslavescu, Dican,...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login