
UTA Arad s-a impus în fața celor de la Petrolul Ploiești, scor 3-1. Golurile ”Bătrânei Doamne” au venit prin Marian Huja, care a marca în proprie poartă, Alex Cîmpanu și Denis Hrezdac.
Cu toate acestea, jucătorii pregătiți de Mircea Rednic au reușit să obțină victoria, chiar și în inferioritate numerică, după ce Jordan Attah Kadiri a fost eliminat în minutul 44.
Mircea Rednic, fericit de rezultatul obținut cu Petrolul Ploiești
Mircea Rednic, tehnicianul arădenilor, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi. De asemenea, antrenorul a vorbit și despre conflictul cu fanii, pe care speră să îi vadă înapoi în galerie cât mai curând.
”Problema aici, la Arad, este că lumea nu prea are răbdare. Astăzi am obținut o victorie muncită, jucătorii au dat dovadă de caracter, au fost prezenți, au alergat mult, și-au dorit victoria. Mai ales că este un moment delicat, în care galeria nu a vrut să vină. Eu chiar doream să vină, o să vină la meciurile următoare.
Eu nu am niciun interes aici, eu am venit să îmi fac meseria, dacă mă respecți, o să te respect. (n.r. Ce ziceți de Costache?) L-am făcut atacant, obligat, că nu aveam soluții. Ceilalți erau accidentați sau nu sunt pregătiți. A intrat bine în joc, păcat de gestul făcut.
”De asta m-am supărat”
Eu le-am spus jucătorilor că trebuie să avem continuitate și rezultate, așa susținem și atmosfera și atragem și sponsori și suporteri. În perioada asta chiar am arătat ca o echipă. Fiecare a jucat pentru echipă, astfel de momente îmi dau încredere, eu am încredere în băieții mei. Unii mi i-au jignit, de asta m-am supărat. Sunt sigur că vom arăta mai bine.
Play-off-ul este obiectivul nostru, sunt șanse, campionatul e echilibrat. Chiar și cu un om în plus, nu au reușit să ne surprindă”, a declarat la finalul partidei antrenorul ”Bătrânei Doamne”.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăZeljko Kopic, eliminat în Polonia!
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul pe care Zidane a declarat că-l „iubește”, dar nu l-a convocat la națională
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVictorie dramatică pentru CSM Oradea în preliminariile Ligii Campionilor
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid – FC Argeș 2-0, ACUM, Digi Sport 1. Gool! Grameni a făcut ”dubla”
18.09.2026, 22:20 SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj...
De admin


You must be logged in to post a comment Login