
PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a pierdut duminică, în deplasare, scor 0-2, cu gruparea Atromitos, în etapa a 14-a din campionatul Greciei, Super League. Înfrângerea vine la câteva zile după meciul nebun al echipei românului din Europa League, când a încheiat la egalitate, scor 3-3, cu Ludogorets.
La Atena, gazdele au marcat primele, în minutul 17, prin Dimitrios Stavropoulos. Echipa lui Lucescu jr, a primit un penalti, în minutul 39, la Kiril Despodov, însă decizia a fost anulată după verificarea VAR. În repriza secundă oaspeţii au avut posesia covârşitoare, 75 la sută, dar fără să poată finaliza ocaziile ivite.
Atromitos – PAOK Salonic 0-2
Gazdele au marcat al doilea gol, în minutul al şaselea al prelungirilor, dintr-un penalti transformat de Tom van Weert. Atromitos s-a impus cu 2-0 şi echipa lui Lucescu jr a pierdut al doilea meci stagional.
Olympiacos e prima în clasament, cu 35 de puncte, urmată de AEK Atena, cu 34 de puncte şi PAOK, cu 32 de puncte. Atromitos e a 11-a, cu 12 puncte.
Pentru PAOK Salonic au mai rămas de disputat doar două meciuri în 2025. Mai întâi va avea loc meciul cu Marko, din Cupa Greciei, după care va încheia anul tot pe teren propriu, în derby-ul cu Panathinaikos.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăMarius Șumudică a surprins pe toată lumea, înainte de CFR Cluj – Dinamo
CFR Cluj se pregătește de duelul cu Dinamo, programat duminică, 25 octombrie, de la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăMM Stoica a coborât din tribune, la finalul meciului FCSB – Rapid 4-1! Gesturile făcute de oficial
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăLaurențiu Reghecampf a spus ce s-a întâmplat cu Arnold Garita, schimbat în minutul 42 cu Rapid
Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a dezvăluit motivul real pentru care l-a înlocuit pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăOUT! Daniel Pancu a primit o mare lovitură la FCSB – Rapid 4-1
Deși a condus-o pe FCSB cu 1-0, Rapid s-a văzut surclasată până la final...
De admin

You must be logged in to post a comment Login