-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA Arad – CFR Cluj, duminică, 18:15, DGS 1
Alexandru Dobre a fost cel care le-a adus victoria giuleștenilor, prin golurile marcate în minutul 61, din penalty, și cel din minutul 76, când a fost servit decisiv de Răzvan Onea.
Daniel Pancu a spus că meciul Rapid- Corvinul 2-0 s-a câștigat după schimbarea pozițiilor lui Grameni, Onea și Ouedraogo
La flash-interviul de după meci, Daniel Pancu a vorbit pe larg despre evoluția tactică a meciului din Giulești.
Antrenorul Rapidului a spus că jocul de posesie nu a fost destul de eficient în primă fază, dar totul s-a schimbat după ce l-a mutat pe Dina Grameni din poziția de mijlocaș defensiv între cei doi fundași centrali, iar lateralilor Ouedraogo și Onea le-a cerut să urce mai mult.
„Foarte mulțumit, a fost exact jocul la care mă așteptam. De asta am fost și destul de preventivi în prima repriză. Obiectivul era să nu primim gol, că de dat cu siguranță dăm.
Sigur, au fost multe momente nereușite în prima repriză și spre final. Am tot construit foarte jos cu pivoții și cu fundașii laterali. Era un consum foarte mare de energie, se pierdeau multe dueluri și aici nu am fost periculoși.
La pauză, l-am tras pe Grameni în linia de trei, iar mutarea câștigătoare a fost că am împins fundașii laterali la nivelul liniei lor defensive. De acolo au ieșit golurile și ocaziile.
Trăim din spirit și din valoarea individuală, o repet de zece etape. Până să jucăm un fotbal cursiv, de calitate, cu acțiuni repetitive și o presiune constantă asupra adversarului, probabil că durează”, a declarat Daniel Pancu.
Clasamentul actual din România
Video rezumat meci Rapid – Corvinul 2-0
Etichete: giulesti , daniel pancu , florin maxim , rapid corvinul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăDupă ce i-a adus victoria Rapidului, Alex Dobre a fost întrebat de derby-ul cu FCSB și n-a stat pe gânduri
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăPancu a spus cum l-a bătut pe Maxim, după Rapid – Corvinul 2-0: „Exact jocul la care mă așteptam”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăRăzvan Onea și Olimpiu Moruțan au un singur gând cu FCSB: au spus-o după meciul cu Corvinul
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăFlorin Prunea nu s-a mai abținut și l-a ”mitraliat”: ”Ia 30.000€ pe lună! E inadmisibil”
SuperLiga: Universitatea Craiova – Farul, duminică, 21:00, DGS 1 SuperLiga: UTA Arad – CFR...
De admin

You must be logged in to post a comment Login