Connect with us

Alte Sporturi

(P) „Dublă” de totul sau nimic pentru Dinamo!

  • Baraj SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, luni, 20:00, DGS 1

  • Serie A: Bologna – Juventus, luni, 21:45, DGS 2

Al treilea baraj din istorie

Salvată de la retrogradarea directă în ultima etapă din play-out, Dinamo este pentru al treilea an consecutiv angrenată într-un baraj pentru menținerea sau promovarea în SuperLigă. În 2022, alb-roșiii retrogradau pentru prima oară în istorie, după ce erau învinși cu 2-0 în turul barajului cu Universitatea Cluj, remizând 1-1 la București.

În sezonul trecut, în liga secundă, cu Ovidiu Burcă antrenor, Dinamo ajungea în play-off-ul de promovare și dădea peste cap toate pronosticurile. Împotriva lui FC Argeș, „câinii” câștigau cu 6-1 turul de pe Arena Națională, pierzând apoi cu 2-4 în retur, suficient însă pentru a reveni în SuperLigă.

Jucătorii lui Zeljko Kopic speră acum ca al treilea baraj consecutiv să le aducă salvarea de la retrogradare. Cu peste 30.000 de oameni în tribune, dinamoviștii speră la o victorie care să le ușureze misiunea în returul de la Miercurea Ciuc. Va fi al treilea meci direct între cele două echipe. În 2018, în optimile Cupei, Csikszereda o elimina pe Dinamo, la lovituri de departajare, după 2-2 în timpul regulamentar și 3-3 la finalul prelungirilor. În sezonul 2022-23, în liga secundă, cele două echipe remizau 0-0, pe terenul harghitenilor.

1.38 este cota Superbet pentru o victorie a dinamoviștilor, în timp ce un succes al Csikszeredei a primit cotă 9.50. Meciul de pe Arena Națională beneficiază de promoția Superavantaj. Dacă echipa pe care ai mizat are un avans de două goluri în orice moment al partidei, pariul tău este automat câștigător, indiferent de rezultatul final. Află aici tot ce trebuie să știi despre Superavantaj!

Moment istoric pentru Csikszereda

Csikszereda este pentru prima oară în istorie în postura de a lupta pentru accederea în SuperLigă. Ciucanii au terminat pe ultimul loc în play-off-ul ligii secunde, dar și-au asigurat prezența la baraj deoarece Corvinul și Șelimbăr nu au drept de promovare. Echipa lui Robert Ilyes a avut un final de sezon sub așteptări și vine pe Arena Națională după 6 meciuri fără victorie, dintre care 5 au fost înfrângeri. Deplasările au fost o adevărată problemă pentru Csikszereda, care au obținut doar 3 victorii pe terenuri străine.

Din lotul ciucanilor, golgheterul Robert Jelena, autor a 8 reușite în acest sezon, este principalul favorit să înscrie pe Arena Națională și are cotă 5.50 să marcheze. De cealaltă parte, cel mai eficient dinamovist este Goncalo Gregorio, care a înscris de 7 ori în 37 de meciuri. Portughezul are cotă 2.50 pentru un gol marcat, în timp ce Dennis Politic (30 meciuri/6 goluri) a primit cotă 3.00.

Barajul pentru menținere/promovare în SuperLigă se trăiește la intensitate maximă și în Super Social. Intră și tu în cea mai mare comunitate de super pariori din România și găsește inspirație pentru biletele tale verzi!

Etichete: superbet


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide