
„Sunt foarte fericit pentru suporteri. De mult așteptau această victorie. Le dedic lor această victorie. Știu ce au însemnat înfrângerile pentru ei, mi-am dorit să nu îi mai dezamăgim.
Îi felicit pe jucători, am reușit să revenim. Ceva parcă s-a deblocat și am reușit să ajungem la poartă în prima repriză. În a doua repriză, cu emoții mari. Înscrii, iei gol, iar înscrii, dar sunt foarte mulțumit.
Deocamdată nu am realizat nimic, dar un astfel de joc a fost foarte important pentru noi.
E o descătușare, după atât timp a venit rândul nostru. Am arătat destul de bine. CFR e o echipă tare, trebuie să joci fără greșeală.
Avem și noi potențialul nostru. Când vom fi toți la un nivel bun, cred că vom avea un cuvânt de spus în Liga 1.
Avem un lot bun, cu jucători care au un caracter frumos, se antrenează foarte bine. E o plăcere să îi antrenezi. Eu sper să avem în continuare această stare de spirit, nu am realizat încă nimic. Trebuie să fim umili, modești, să muncim foarte mult”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la digisport.ro.

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
Mohamed Salah e UNIC la Cupa Mondială
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăNu doar golgheterul all-time de la Cupa Mondială! Lionel Messi a mai egalat un record
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăLeo Messi i-a lăsat ”mască”, după ce a devenit golgheterul all-time al Cupei Mondiale: ”Nu-mi mai amintesc”
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăFiul Shakirei a văzut că toate camerele s-au mutat pe ei la Cupa Mondială și ce a urmat face înconjurul lumii
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăFranța – Irak, Live Text, 00:00, digisport.ro. Mbappe&Co intră din nou în scenă! Se poate decide situația grupei I
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login