
Dan Petrescu a avut o reacţie categorică, după ce CFR Cluj a remizat cu Neman Grodno, scor 0-0, în turul secund preliminar din Conference League. Antrenorul clujenilor s-a plâns de arbitraj şi a declarat că echipa sa ar fi trebuit să primească două penalty-uri.
CFR Cluj a ratat mai multe ocazii de a marca, iar în cele din urmă a remizat cu Neman Grodno, în Gruia. În minutul 71, a avut loc o fază controversată. Korenica a fost faultat în careu de portarul echipei din Belarus, însă arbitrul a dictat ofsaid. Reluările au demonstrat că jucătorul clujenilor a fost în poziţie regulamentară.
Dan Petrescu, reacţie categorică după CFR Cluj – Neman Grodno 0-0
Dan Petrescu nu înţelege de ce la meciurile din preliminariile Conference League nu există arbitrajul video. Acesta a transmis că echipa sa are şanse în continuare să se califice, însă până la returul cu Neman Grodno, se va concentra asupra meciului din Liga 1, cu Universitatea Craiova.
„Echipele din Belarus sunt foarte bine pregătite. N-au riscat nimic, au jucat corect. Prima repriză a fost echilibrată, în repriza a doua am avut şi două faze de penalty, pe care o să le revăd. Nu înţeleg de ce lumea nu vrea VAR-ul, poate schimba meciul.
Jucam altfel la 1-0, dar ştim ce va fi în retur. Ne gândim la meciul de duminică, după va fi deplasarea în Ungaria, e bine că nu e o deplasare lungă. Cei de la Grodno nu au meci, se vor odihni. Va fi un meci greu, posibil prelungiri, penalty-uri. Slăbiciuni au fost pe final, când au căzut fizic. Dar au stat bine, au şi moral bun după egalul acesta.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a obținut prima victorie în Champions League, în 10 oameni! Italienii: ”S-a văzut”
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăInter – Șahtior Donețk 1-0. Dramatic! Chivu a luat primele trei puncte din UCL în zece oameni
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpaniolii, fără dubii despre Istvan Kovacs, după Real Madrid – RB Leipzig: numai cuvinte de laudă pentru român
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal de proporții: Carrick a venit cu replica, după ce Bruno i-a făcut praf tactica la interviu!
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login