Connect with us

Alte Sporturi

”Nu accept să mă ia nimeni la mișto!” Ce a spus de suspendarea neanunțată a lui Radu Petrescu

  • admin
”Nu accept să mă ia nimeni la mișto!” Ce a spus de suspendarea neanunțată a lui Radu Petrescu

  • UEL: Steaua Roșie Belgrad – Lille, joi, 19:45, DGS 1

  • UEL: Celta Vigo – PAOK, joi, 22:00, DGS 1

Oficialul grupării din Trivale a acordat un interviu pentru Digi Sport, în cadrul căruia a comentat, printre altele, și ce s-a întâmplat la întâlnirea sa cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor, dar și ce crede despre suspendarea de 12 etape pe care a primit-o arbitrul Petrescu.

Pedeapsa, indiferent care este, nu a fost comunicată în mod oficial de către CCA.

Dani Coman susține că nu și-a schimbat discursul: ”Atunci când am dreptate, nu mă interesează pe cine am în față. Nu accept să mă ia nimeni la mișto”

Coman susține că nu și-a ”îmblânzit” discursul după vizita de la CCA și că va continua să condamne ferm dacă vor mai fi greșeli flagrante.

”Nu mi-am schimbat niciun discurs și la fel voi fi. Atunci când am dreptate, nu mă interesează pe cine am în față, nu mă interesează cu cine vorbesc, nu mă interesează de nimeni și de nimic.

Atunci când am dreptate, voi spune doar adevărul. Dacă se vor mai întâmpla astfel de lucruri, la fel, voi ieși și la fel de virulent voi fi.

Nu accept să mă ia nimeni la mișto, nu accept să-și bată nimeni joc de munca mea și a oamenilor de lângă mine, a jucătorilor, a antrenorilor, de oamenii care vin în tribune. Nu ne putem bate joc de un club ca FC Argeș, cu istorie, și care vrea să facă performanță.

Nu am avut nicio discuție cu cei de la LPF, doar cu Comisia. Mi-am spus punctul de vedere și s-a decis să primesc amenda”, a spus Coman.

Dani Coman, după ce Radu Petrescu a fost suspendat 12 etape: ”Nici nu mă interesează. Punctele nu mi le mai dă nimeni înapoi”

Dani Coman a fost chestionat și pe marginea pedepsei pe care a primit-o Radu Petrescu, suspendat 12 etape.

”Nici nu mă interesează. Punctele nu mi le mai dă nimeni înapoi. Putea să-l suspende și 40 de etape, așa cum am spus, dar mie nu-mi dă nimeni punctele înapoi.

Au fost greșeli grave de arbitraj, iar fiecare trebuie să ne asumăm și să fim responsabili pentru greșelile pe care le facem”, a mai sous Dani Coman, pentru Digi Sport.

VIDEO cu Dani Coman despre discuțiile de la CCA, suspendarea lui Radu Petrescu, dar și întregul interviu acordat pentru Digi Sport

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Partida Petrolul – FC Argeș, scor 2-1, din etapa cu numărul 27 din SuperLiga, a fost marcată de evenimentul din minutul 85, când Radu Petrescu a anulat un gol al piteștenilor.

Reluările nu au arătat, însă, nicio ”infracțiune” în careul gazdelor. FC Argeș putea face 2-1, dar a plecat fără punct de pe ”Ilie Oană”, lucru care l-a enervat la culme pe Dani Coman.

VIDEO cu faza controversată (minutul 85) din Petrolul – FC Argeș 2-1

Dani Coman a scăpat ieftin după atacurile urâte asupra arbitrului Radu Petrescu

Nu a reușit Petrolul să o învingă pe Argeș, a reușit Radu Petrescu să o învingă pe FC Argeș! Nu ne-au pus probleme atât de mari câte ne-a pus Petrescu. Asta este marea problemă, nu faptul că nu am jucat noi ceea ce trebuia.

Problema este că își bat joc de noi și de munca noastră și nu este prima oară. Am tăcut la meciul cu UTA, nu am mai zis nimic, iar apoi ne mirăm de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Ganea, când l-a luat de gât pe arbitru.

Știți ce merită ăștia? Merită bătuți și călcați în picioare, pentru că își bat joc de munca noastră! Își bat joc de noi. Să ne spună clar: nu aveți voie în play-off și gata, ne oprim, jucăm în play-out și știm o treabă. Dar să nu își bată joc de noi!

Ce facem noi aici? Ce suntem? Bătaia lor de joc? Ce să ne lămurim? Spuneți voi ce a fost! Nu am ce să aflu, le-am cerut explicații și nu pot vorbi. Nu există niciun fault, nu îl atinge. Repet, să ne spună clar și ne oprim: jucăm în play-out și gata. Să nu ne mai lase să cheltuim bani, să ne antrenăm degeaba.

Câte etape să îi dea de suspendare? Trebuie suspendat pe viață, pentru că și-a bătut joc de munca unor jucători, a unor familii. Ei nu se gândesc că pot da antrenori afară, că pot distruge un club din cauza idioțeniei lor? Ce a fost la faza aceea?

Să se uite vreo 20 de etape la televizor, când arbitrează alții! Asta ar trebui să facă. Ce să le spun eu jucătorilor? Și-au bătut joc de noi. Cum mă duc eu în fața lor? Să-l ia și pe Chivulete și să îi dea și lui 40 de etape.

Să nu mă ia de prost, pentru că nu sunt! Gol valabil și viciere de rezultat. Aștept să vedem câte etape îi dau lui Petrescu. Eu ies mâine din fotbal. Ce se poate întâmpla? Ce să îmi facă?

Ce să văd? Îl văd pe idiotul ăsta de Radu Petrescu. Să se lase de arbitraj. Gata!”, a declarat Dani Coman după meciul cu Petrolul. Toată lumea se aștepta la o suspendare drastică, dar a scăpat doar cu amendă și avertisment.

VIDEO cu rezumatul partidei Petrolul – FC Argeș 2-1

Etichete: radu petrescu , dani coman , dani coman radu petrescu , suspendare radu petrescy , dani coman cca


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi