
Uzura pe spate a fost piatra de încercare
În turul 51 (din 72), când era liderul de facto al cursei, italianul s-a plâns de faptul că anvelopele sale de pe puntea din spate erau aproape duse. Nu era prima oară când spunea asta și nu era singurul cu respectiva problemă. Uzura punții posterioare este un specific al acestui circuit, din mai multe motive. În primul rând, înclinația laterală din virajele 3 și 14 generează o sarcină laterală mare pe pneuri, ceea ce cauzează deformare și, implicit, uzură. De asemenea, aderență mecanică scăzută a asfaltului, nisipul adus de vânt, turul scurt, care nu oferă răgaz cauciucurilor, apăsarea mare necesară pe puntea spate, virajele lente în număr mare, unde e nevoie de tracțiune, toate duc la acest fapt.
O decizie bună și un pic de noroc
În turul 48, când Norris a revenit de la boxe cu gume hard, aveam situația ideală pentru un final incandescent. În fața lui erau, tot cu anvelope hard Hamilton și Antonelli. Cauciucurile acestora erau însă vechi. Englezul schimbase în turul 26, italianul în 41.
Calitățile de pilot ale lui Norris au ieșit în evidență mai ales în ultima parte ale unei curse cu multe evenimente. În turul 54 a trecut superb de Antonelli, în următorul de Hamilton. Imediat după aceea, mașina de siguranță virtuală a ”apărut” pe traseu, după accidentul lui Ocon.
Aici, Norris a fost un pic ajutat de noroc. Hamilton a intrat la boxe, nu avea de ales, la fel și Antonelli. McLaren și Norris au decis să nu riște, deși Lando a avut o ezitare. „Do you think we need to take it? Feeling a bit nervous now,” a transmis el boxelor.
Din nefericire pentru Antonelli și Hamilton și din fericire pentru Lando, rapid, în turul 57 cursa a reintrat în regim normal. Cum timpul pierdut în regim de safety car e de aproximativ 8 secunde, cei doi nu au apucat să se apropie de Norris. Lando avea 6,2 secunde în fața lui Antonelli când s-a reluat cursa. Antonelli și Hamilton reveniseră, evident, cu soft-uri. Totuși, cu gume uzate, hard-uri, Norris și-a mărit constant avantajul, terminând cu peste 11 secunde înaintea lui Antonelli.
Cinci piloți cu șanse la titlu
Ghinionistul-șef s-a numit Lewis Hamilton. După primul start s-a atins cu Verstappen. Apoi, nu i s-a putut spune prin radio că echipa plănuia ca el să facă o singură oprire, pentru că astfel ar fi aflat și ”concurența”. A fost apoi ținut pe loc câteva tururi de Leclerc. Finalmente, nu l-a putut depăși, pe finalul cursei, pe Russell, deși acesta avea gume hard, foarte uzate. Când era gata să o facă, în turul 70, s-a mai dictat un VSC. După reluare, eforturile lui au fost în van.
La Ferrari se anunță niște ședințe. Mai ales că urmează Marele Premiu al Italiei de la Monza, unde Ferrari și, probabil, Mercedes, vor introduce motoare noi, grație ADUO.
Intrăm în jumătatea a doua a sezonului cu cinci piloți care păstrează șanse la titlu. Clasamentul arată astfel: 1. Antonelli (242), 2. Russell (183), 3. Hamilton (183), 4. Norris (159), 5. Leclerc (155).
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăExperții Digi Sport, fără dubii despre golgheterul-surpriză al lui Dinamo: ”Incredibil”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăAndrei Nicolescu a apărut în fața microfonului pentru a-i certa, după Sepsi – Dinamo: ”Mai am un mesaj, pentru domnul Dioszegi”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăPrunea l-a descris într-un cuvânt pe Bellaarouch, după Sepsi – Dinamo
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 6 ore în urmăLaurențiu Reghecampf a spus NU categoric: ”Nu se pupă cu ideea de la FCSB”
SuperLiga: FCSB – Oțelul, sâmbătă, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – UTA, sâmbătă, 17:15,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login